Link carte (romanul din liceu):
https://www.scribd.com/document/351283164/Pasi-in-Oglinda-roman
Motto: „V-am spus aceste lucruri ca sa aveti
pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea."
(Biblia, Noul Testament, Ioan 16:33)
Mai exista azi povesti de dragoste ca cea a lui
Tristan si Isolda ori ca cea a lui Don Quijote si Dulcineea? Pascal pariase
odata pe existenta lui Dumnezeu, spunandu-ne ca, daca vom paria, avem mai mult
de castigat decat de pierdut: putem pierde ceva marunt si nesemnificativ, viata
noastra, dar putem castiga ceva magnific si incomensurabil, viata vesnica.
Intr-o lume adeseori alienata, larvara, fara repere si fara speranta, sfasiata
de neincredere si de absenta solidaritatii, secatuita de sentimente profunde si
ancorata in valorile materiale, aceasta carte pariaza pe dragoste.
Romanul
prezinta povestea de dragoste a doi tineri care incearca sa depaseasca
granitele unei Romanii in tranzitie confuze, vulgare si sordide, sa redescopere
frumusetea, inocenta si starea de gratie, sa-si exploreze si sa-si construiasca
identitatea intr-un univers aparent lipsit de modele. Ei nu vor sa alunece in
conventie sau in prozaic, ci sa-si creeze (constient, sistematic, cu luciditate
si pasiune) o poveste de dragoste demna de Don Quijote si de Dulcineea si
incearca sa devina ei insisi pentru colegii si prietenii lor un reper.
Romanul
se adreseaza „adolescentilor” de oriunde si oricand – adica acelora dintre noi
care CONTINUA SA VISEZE. Realitatea si visul, abjectia si sublimul se
impletesc. Oniricul irumpe in realitate si o (re)modeleaza.
O eleva
de liceu din clasa a XII-a, care isi spune “Isabelle”, intalneste un tanar
„prof de mate”, supranumit “Dayan” ca personajul din povestirea fantastica a
lui Mircea Eliade, dar care seamana mai mult cu Jim Morrison, solistul de la
„The Doors”. Povestirea lui Eliade este doar pretextul care-i va face pe cei
doi sa-si exprime si sa-si transfigureze iubirea si, odata cu aceasta, sa-si
afirme propriul proiect identitar. Daca in final Dayan nu va mai semana prea
mult cu personajul din povestirea lui Eliade, aceasta se va datora in primul
rand efortului sau de a se reconstrui – in „oglinda” Isabellei, prin puterea
iubirii.
Romanul
exploreaza lumea adolescentilor, relatiile dintre acestia si „gasca”, familie
sau scoala, in contextul Romaniei de tranzitie, in primii ani dupa Revolutie,
intr-o lume inca puternic marcata de traumele comunismului, atomizata, aflata
intr-un haos valoric si plina de frustrari. Adolescentii “pasesc in oglinda” ca
Alice (uneori nu in „Tara Minunilor”, ci in „Tara Aurolacilor”), iar lumea pe
care o descopera nu este o alta lume, una straina, ci e chiar lumea lor,
zbatandu-se sa razbata prin „coconul” cenusiu al realitatii cotidiene si sa-si
desfaca aripile uriase, orbitoare de fluture multicolor. Lumea lor nu ramane
una interioara sau limitata la „gasca” adolescentilor, ci se afirma in Romania
in tranzitie si incearca sa o transforme.
Paralel
cu istoria lui Isabelle si a lui Dayan, se tes povestile colegilor si
prietenilor lor: Alice, Sandu, Olivia, Camil si Ela. Imatura si capricioasa,
eterna inadaptata, hranindu-se cu propriile ei frustrari, penduland intre
visele aventuroase, dar intotdeauna prea scurte si realitatea care-i repugna si
pe care o rejecteaza, Alice oscileaza intre „Tara Minunilor” si „Tara
Aurolacilor”. Sfiosul si delicatul Sandu pare initial indragostit de colega sa mai
matura, Olivia, fata „perfecta”, „vanzatoarea de zapada”, fascinata de civilizatia
japoneza, de gradinile simbolice, de frumusetea, fragilitatea si proteismul
limitelor si de armonia delicata a efemerului, ikebana. Olivia este posesoarea
unui apartament amenajat dupa modelul universului (microcosmosul ca replica a
macrocosmosului), in diverse grade de ordonare/degradare: de la cosmos la haos si
viceversa. La sfarsit insa, atras de sensibilitatea si vulnerabilitatea ascunse
sub „masca de fier” a lui Alice, Sandu va deveni prietenul acesteia.
Camil si Ela viseaza experiente liminale,
frisonante: ca o printesa din vremurile turnirilor, Ela ii testeaza dragostea
lui Camil si il trimite in diverse „misiuni imposibile”, iar el accepta orice
provocare si i se supune cu un devotament fara margini. Sfasiata intre
nostalgia unui trecut imaginar, construit pe spirala metempsihozei si proiectiile
halucinante intr-un viitor apocaliptic, Ela il incearca mereu (nu s-ar opri
nici daca i-ar aduce insusi „Sfantul Graal”), il expune pericolelor si chiar
mortii, in numele iubirii neconditionate, astepand de la el incredere absoluta,
daruire si spirit de jertfa.
Cautarea sinelui (asociata cu visele si chemarea
absolutului) nu se va incheia niciodata. Si aceasta nu inseamna ca nu va avea
rezultate: aspiratiile ii vor ajuta pe adolescenti (si pe cei cu suflet de
adolescent) sa se (re)descopere si sa se autodepaseasca, iar proiectele lor nu
vor „ingheta” niciodata.
Isabelle
si Dayan hippiotul pot fi impreuna tocmai fiindca ei cred in povesti. Povesti
preluate, adaptate, personalizate si construite clipa de clipa. Nimeni nu poate
sa distruga o poveste. Pâna si ”Inelul Puterii” din ”Stapânul Inelelor” poate
fi topit in flacarile Mordorului, dar o poveste nu poate sa dispara. Puterea
fictiunii este nelimitata si permanenta. Teoria Isabellei functioneaza. Garantie
pentru eternitate! Chiar eu am testat-o pe mine si merge. Cu cineva cu care nu
aveam nimic in comun, cu o casnicie foarte dificila, interculturala, marcata de
migratie, cu un copil din alta relatie. Garantie pentru eternitate... daca va
doriti asta... Lumea nu poate exista si functiona fara povesti. Daca n-ar mai
fi povesti, entropia ar creste brusc, intreg universul s-ar face praf si
pulbere. Moarte termica instantantaneu. Principiul II al termodinamicii
accelerat.
Si
acum, e timpul sa pariezi! Presupunand prin absurd ca ar fi doar o iluzie, e
una care ti-ar putea face viata mai frumoasa. Indrazneste, asadar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu