Dragostea poate îmblânzi ”bestia” și o poate transforma
într-un prinț. În filmul ”Pelerinul” al lui Charlie Chaplin, hoțul care s-a dat
drept preot a devenit bun când a jucat acest rol. Tâlharul de pe cruce a fost
iertat când și-a întors ochii spre Iisus. Dar câți au făcut asta? Șansele de a
transforma ”bestia” în prinț sunt reduse: mai probabil e ca ”Frumoasa” să
devină și ea ”bestie”. Și totuși dragostea face minuni. ”Și de-aș avea darul
proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea
atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”,
spune apostolul Pavel (I Corinteni, 13:2).
Dragostea ne dă putere, dar nu Puterea. Aceasta aparține,
de regulă, lui Big Brother. Asta-i politica, ăsta-i sistemul, ce e corect, toate
sunt la fel. Las-o baltă, Madame Dezastru! O să te obișnuiești. Politica ori ne
enervează, ori ne excită (sau ambele în același timp). Uneori până la acte de
terorism inacceptabile. Poate să fie o sursă de fantezii erotice, deși asta e o
atitudine cam perversă care poate obnubila sau minimaliza suferințe reale. În
ultimă instanță, chadorul nu e o jucărie erotică, ci un mijloc de control. Excitată
de restricții, frustrată la limita disperării, mi-am depășit recordul de
masturbare în Iran... numai că politica te posedă halucinant, furibund,
animalic până te transformă în bestie sau, în cel mai fericit caz, te lasă în
comă.
Până la urmă, supliciul lui Promy sau al lui Iisus nu e o
fantezie a martirajului/sacrificiului eroic/mistic, erotizat sau nu: este ceva
îngrozitor așa cum violul (real) nu e o fantezie erotică împlinită, ci un
coșmar pentru orice femeie. ”Istoria e un coșmar din care tot încerc să mă
trezesc”, zicea Stephen în ”Ulise” (James
Joyce). Și Promy ”tot încearcă” asta de mii de ani. Avantajul nemuritorilor.
Cred că în spiritul ăsta a apărut și sloganul ”România, trezește-te!”
O prințesă cu conștiința trează și care a refuzat cu
orice preț să devină ”bestie” e chiar Jill, ”terorista” din ”Brazil”, cea care
ne-a apărat recent pe mine și pe Promy de Știi Tu Cine... Zeus cu atâta curaj. Ea
trăia în ”Brazil” într-o lume totalitară mai apropiată de ”fundamentalismul”
capitalist (decât de comunism sau islamism), marcată de consumerism excesiv și
de criza resurselor (în urma unor catastrofe ecologice). Chiar dacă știa că era
foarte probabil să fie și ea taxată ca teroristă și condamnată (cum s-a și
întâmplat, de altfel), Jill a intervenit când vecinul ei a fost arestat pe
nedrept și a făcut reclamație. Ea a știut să calculeze corect ”2+2” și să
comunice rezultatul, fără să fi studiat ”political
correctness” (care poate fi abuzivă și ea). O fată simplă, dar cu bun simț.
De-asta o și vedea Sam, iubitul ei, ca pe o prințesă. Nu cum e prințesa Kate
din Marea Britanie, care-și aranjează părul cinci ore, iar pe restul le petrece
la cumpărături. O prințesă adevărată pentru că ea a știut să calculeze cum
trebuie, nu cum e recomandabil, și a spus asta, în ciuda tuturor și acceptând
consecințele. Până la urmă aici e toată filosofia. Un pic de bun simț, de
logică a normalității. Să ne dea 4 nenorocita asta de adunare. Dacă ne iese
bine, e OK, suntem pe cale să devenim prinți și prințese.
Promy se chinuie de jde mii de ani să mă transforme din
”bestie” în prințesă, în ciuda atitudinii mele mereu oscilante. Pur și simplu
nu se dă bătut. Așa sunt titanii. Iar eu, dacă înainte îmi reproșam că-l iubesc
prea puțin pe Promy și doar pentru 5 minute, acum mi-e groază că-l iubesc prea
mult și parcă tot timpul. Insuportabil de mult. Aș sta tot timpul numai cu el.
Dacă trebuie să cobor până la minimarket, mă simt de parcă m-aș prăbuși din
paradis în infern, ca la întoarcerea de la mare, din Vamă, din Zonă înapoi
aici, pe pământ, la viața cotidiană cenușie și anostă. Promy e Zona, lumea
imaginației, mai autentică, mai curată
și mai vie decât realitatea de zi cu zi. Și totuși nu pot rămâne permanent în
Zonă.
– Mereu am impresia că trebuie să aleg între voi,
imaginar, lumea personajelor și real, lumea de aici. E o disonanță cognitivă
sfâșietoare.
– E o falsă problemă. Nu trebuie să abordăm lucrurile
așa. De fapt, dacă privim în termeni de ”probleme”, noi suntem soluția, nu
problema. Nu trebuie să alegi nimic. Nu ai de ales între noi și restul. Sau ne
alegi pe toți și toate. Alegi berea tutti frutti. Acolo e totul. Și, te rog, ai
grijă la Ziduri. Unul singur dacă produci (să fugi de un Big Brother, de mine,
de maică-ta, de vecini etc.) îi afectează pe toți. Efectul e universal, se
simte și pe Gliese, chiar și pe SPP1001.
– Bine, Promy, dar lumea imaginației mi se pare uneori
așa un pic superfluă și evanescentă ca aerul din găurile unui șvaițer.
– Da, Ile, dar aerul din găurile astea e mult mai bun ca
aerul de pe Pământ. Mai respirabil.
– Așa e, însă uneori găurile tind să consume cașcavalul,
Promy. Dacă sunt numai găuri, nu mai e cașcaval. Și la propriu, și la figurat.
– Iar dacă nu sunt găuri deloc, nu mai e șvaițer, e un
cașcaval compact și dur, e Zidul, Ile. Până una-alta, nu avem excedent de găuri,
cred că mai e mult loc pentru ele. Eu sunt un maestru al găurilor. Mă-nnebunesc
după ele, abia aștept să mai dau câteva în Zid. Știi tu, politica mă
excită.
Nu-i tace ciocoulețul ăla cârcotaș niciodată? Promy e
doar a cinșpea miliarda versiune adaptată de Prometeu, foarte personalizată,
foarte autonomă (normal, cum să facă Promy altceva decât ce vrea el?), nu am
niciun control asupra lui. El e șeful, nu eu. Dar el nu-mi impune nimic, ci mă
impresionează mereu prin exemplul lui și prin dragostea lui necondiționată,
fără margini. Mai curând el m-a creat pe mine, nu eu pe el. Și el continuă să
evolueze, singur, fără să-l direcționez eu. Nu e o statuie grecească, ci o
ființă vie și caldă ce continuă să se transforme.
Dacă se uită în cărți sau, și mai simplu, pe Google și pe
Wikipedia, Promy e și el bulversat, în pragul unei crize de identitate profundă:
sunt atâtea variante de Prometeu că-l năucesc complet. În plus, descoperă
constant imagini și texte care-i aduc aminte de supliciul lui și îl fac să
sufere. Voi cum v-ați simți dacă v-ați căuta pe Google și ați vedea 15 miliarde
de ”voi”, în lanțuri, pe Elbrus, în ger și viscol, cu un piron în piept și cu
ficatul sfârtecat de un vultur uriaș? Parcă e născut în lanțuri, cu piron și
sfâșiat de vultur. Ca Iisus pe cruce. God
created bound. Natural born bound. Sau gândiți-vă ce-ar fi dacă nu ați
apărea deloc pe Google? Nu ești pe Google, nu exiști. Pe Meneceu, fratele lui
Promy, proaspăt eliberat din Tartar, abia îl găsești și, în acest caz fericit, e
prezentat sumar, cel mult ca ”fratele lui Prometeu”.
Acum, Promy a aruncat doar o privire pe Google să caute
informații despre frații și părinții lui și s-a zăpăcit așa de tare de parcă tocmai
ar fi ieșit din portalul infernului. Nu mai știe nici care-i stânga și care-i
dreapta. Degeaba ne străduim să-l trezim eu, Jill (”terorista” din ”Brazil” )
și Alex (intelectualul rafinat și depresiv din ”Cutia neagră” a lui Amos Oz)
care ne-au ajutat amândoi la teleportarea lui Zeus pe SPP1001 și la recâștigarea
Olimpului. Stați puțin, cunosc eu o metodă eficientă! O prietenă, când era
mică, încurca mereu stânga cu dreapta, așa că părinții i-au prins un ceas pe
mâna stângă, iar la dreapta o brățară: ”Stânga cu ceasul, dreapta cu brățara.
Clar?” Îi punem lui Promy ceasul de firmă al lui Alex (Rolex – Submariner Steel and Gold, în valoare de
16.800 dolari, dat doar cu împrumut) pe mâna stângă, apoi o brățară de la mine
la dreapta. Acum să vedem dacă știe.
– Care-i stânga, Promy?
– Asta, Ile, spune Promy, arătând spre mâna dreaptă cu
brățara.
– Păi n-am zis că stânga e cu ceasul, Promy?
– Da, Ile, exact, nu-i ăsta ceasul?
– Nu, asta-i brățara, Promy.
– Ba e ceasul, Ile.
– Ești varză, Promy. Cred că te-au obosit și bulversat
ultimele eventimente, mai ales nunta Antenuței, nu? Sau ai băut prea mult la
nuntă, ca să-ți îneci amarul? Mai știi, Antenuța a fost săgetată de Eros și s-a
măritat cu Pan, am fost amândoi la nuntă alaltăieri... Nu mai ții minte?
Promy îmi aruncă o privire pierdută. Nu înțelege nimic.
– Cine ești tu, Promy? Uită-te la tine! Abia acum ai
învățat să iei o pauză (să te bucuri de câteva minute de liniște), asta după
mii și mii de ani, doar nu vrei să ajungi ca Zâna-Speranță! Uită-te ce
gadgeturi faci, cu ce țoale de firmă de îmbraci, cum te-ai tuns cu breton
filat, asimetric și-ți îndrepți părul cu placa când mie îmi plăceai mai mult cu
plete! Aveai un păr negru des, lung, ondulat, frumos ca al lui Slash. Așa rău
îmi pare de el! Și bungalourile tale de fițe de pe Gliese, la malul Ataraxiei:
parcă ar fi Mamaia la puterea o sută, iar eu prefer să merg cu cortul în Vamă! Și
știi ce? Mă urmărești tot timpul, în ultima vreme tu ai devenit Big Brother. Nu
mă lași să respir o secundă, mă sufoci. Nu mă mai fixa cu privirea aia de
”cățeluș șchiop”... ă, chior, că ți-a învinețit ”nevasta”, Antenuța, un ochi! Și
am ajuns să te iubesc cu disperare și să nu mai pot face nimic fără tine. ”I was searching / You were on a mission /
Then our hearts combined / like neutron
star collision”
.
Aș vrea să te șterg,
să nu mai depind atât de tine. Știi că mă pricep la șters.
Ce-ar fi să mă joc puțin cu imaginea lui, asta dacă nu i-am
distrus-o complet încă? Îi pun o perucă neagră, lungă și cârlionațată à la
Slash, apoi una roz sclipitoare, o creastă multicoloră, iar la sfârșit coarne
de diavol de Halloween, roșii fosforescente. Îi schimb tricoul verde ”Nike” cu
unul roz, decolarat, luat de la second-hand, apoi îi dau unul portocaliu de
campanie de la PDL (de tip piticu’ Habarnam), cu coif asortat, apoi un maieu înflorat și peste el o cămașă bleu, cadrilată,
cu bretele ca ale lui Tucă. Imediat după asta, îi scot cămașa și îl las la
bustul gol, proiectez gheare metalice ca ale Antenuței sau ale păsărilor
antropofage asupra lui și sângele curge șiroind, opresc sângele și îi fac
pieptul arămiu, foarte bronzat, apoi negru și, în cele din urmă, alb din nou. Totul
cu viteza luminii... pardon, a gândului.
– Termină, Ile! Oprește-te! Să nu mai faci asta
niciodată! Mă doare atât psihic, cât și fizic. Lasă-mă în pace! Cine sunt? Pot
fi miliarde de trandafiri, dar numai unul e trandafirul Micului Prinț. Pot fi
miliarde de Promy, numai unul e Promy al tău! Pot fi a cinșpea miliarda
versiune de Prometeu, dar trebuie să recunoști că sunt cea mai bine coafată. Și
la propriu, și la figurat. Te pricepi să coafezi ”Cântărețe Chele”, doar ai
lucrat în Românica, în studii de piață și sondaje de opinie. N-ai zis tu că
sunt a doua cea mai tâmpită persoană din univers după Dumnezeu, care pe
deasupra nu e nici om, ci ti-... gay? Sunt atât de tâmpit încât am devenit și Big
Brother! Pentru tine. N-ai zis tu să fiu mereu lângă tine și să te monitorizez
nonstop, cu riscul de a-ți strica bârfele cu Jill? Nu ai crescut cu mine de la
4 ani și te-am trainuit până ai ajuns o muritoare golancă și ciumpalacă, ba mai
nou și trădătoare și teroristă, Madame Dezastru? Știi că mă-nnebunesc după
asemenea femei. A, pardon, să mai calculez o dată, tu ai doar 2 ani și 8 luni
și asta după ce te-ai maturizat în urma experiențelor didactice traumatizante recente. Și nu e mai bine să
fiu și eu (sau Alex, Jill, Her, Don Quijote, Bebe etc.) în capul tău, nu numai
Big Brother(i)? Preferi să fii posedată de Big Brother(i)? Nu mi-ai spus tu că
o să ții în viață spiritul meu, al ”hunicei și hadevăratei baba Promida,
hautenticul și horiginalul spirit heuropean”? Nu mi-ai promis că o să ai grijă
de mine să trăiesc, să fiu fericit și iubit? Vreau să trăiesc. Vreau să fiu fericit
și iubit. Atâtea speranțe risipite, vise furate, proiecte înghețate... N-ai zis
că pentru fiecare speranță rispită, fiecare vis furat, fiecare proiect înghețat
vom crea alte zece? N-ai spus tu că ești fericită doar dacă mă iubești pe mine
și pe Dumnezeu? Să caut paharul de votcă să-ți dau fericirea și iubirea în doze
mici, mai ușor suportabile? Dacă mă ștergi pe mine sau pe Alex, Jill, Her, Don Quijote,
Bebe, te ștergi pe tine, Ile! O să dispari și tu. Hai, șterge-mă fără milă, eu
te las, nu o să mă opun, fiindcă te iubesc! Fă ce vrei cu mine: aruncă-mă-n
portalul infernului, pune-mă-n lanțuri, scuipă-mă, lovește-mă, bea-mi sângele
ca o strănepoată adevărată a lui Dracula ce ești, sfâșie-mă, devorează-mă,
șterge-mă de pe fața pământului! Șterge-l și pe Dumnezeu. Șterge-ne pe toți. Poți
să te obișnuiești cu lumea asta absurdă de afară și nu poți să te obișnuiești
cu mine? ”Neutron star collision”?
Foarte bine. Mai mult ca perfect. Ar trebui să sărbătorim! Știu că te doare
când te prăbușești din Zonă (din Vamă sau din lumea noastră), dar de ce să cazi?
Mai bine iei Zona (și pe noi) cu tine ca să aducem un strop de lumină, culoare
și viață aici, pe pământ, așa cum am făcut și mai înainte. Și să nu uiți că
presse-papierul tău e de la ”Mamaia”.
– Da, tu ești Promy al meu. Te iubesc! Vreau să am grijă
de tine, să trăiești și să fii fericit. Am avut suficiente ocazii să-ți beau
sângele, sper să nu mai fie prea multe. Ai vărsat destul sânge, inclusiv pentru
urmașii lui Dracula. Apropo, încă preferi muritoarele?
– Da, cum să nu, în special golancele, ciumpalacele,
trădătoarele și teroristele ca Jill și ca tine. ”Blondă sau brună, îmi e totuna,
/ Deopotrivă le iubesc, / Deopotrivă le doresc. / De-s ciumpalace sau măcar
golance / Ori teroriste... mă-nnebunesc”.
– E bine că măcar tu ne iubești, Promy. Vezi că-ți
lipsește o roșcată în echipă: o recomand pe Fiona din ”Shrek”.
– Aoleu, Fiona e prea... verde. Și-și halește copilașii,
așa fac căpcăunii, Ile.
– Promy, astea-s stereotipuri... ce-i cu tine? Ce-ai băut
la nunta Antenuței? Dar Cronos, titan ca tine, din familia ta, nu-și mânca și
el copiii ca să nu-i ia puterea? Și tu faci discriminare?! Tocmai tu?
– Da, fac discriminare pozitivă pentru muritoare, că au
fost dezavantajate anterior. Asta e politically
correct. Iar Cronos e... nenea Cronos. Da, ai dreptate, Fiona nu poate fi
mai rea decât nenea Cronos. Și noi tocmai l-am eliberat din Tartar, să vedem
dacă s-a mai schimbat și dacă o să ne fie recunoscător. Nu e tocmai ”roșcată”,
dar ăsta nu e un impediment. Mai curând atitudinea. Cine știe, poate ia exemplu
de la o muritoare: nu m-am referit la tine, ci la Jill. Niciodată nu e prea
târziu să înveți! Chiar și de la o blondă!...
– Promy, sper că dragostea mea e atât de mare încât să
poată compensa toată ura asta din Olimp împotriva ta. OK, rămâi cu mine: îți
mai dau o șansă să transformi ”bestia” în prințesă.
Cu lacrimi în ochi, îi sărut cicatricele: urma de la
ficat și cea de la piept, unde a fost pironul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu