Ridicarea noii închisori din Tartar, realizată de Bebe
unicornul după planurile lui Promy, avansează în ritm rapid: în două zile va fi
gata. Dacă s-ar construi și la noi cu aceeași viteză! Autostrada
București-Constanța a durat circa un sfert de secol. Deocamdată, Chiron se
ocupă de anchetă, Bebe supervizează, iar Promy monitorizează pe iPhone 11: nu a
avut dreptate Antenuța, infernul cu tot cu Tartar poate fi excelent vizualizat
pe mobil. Poate că imaginile au fost bruiate intenționat atunci când Promy, Her
și Pegas erau captivi. Bebe l-a sfătuit pe Promy să stea la distanță: îi face
rău să meargă acolo, nu e credibil și ar pune paie peste foc. Mai bine să se
abțină o vreme să se joace cu focul. Fie el și sacru. Însă Promy vrea să viziteze
închisoarea, moare de curiozitate să o inspecteze cu ochii lui, să vadă cum a ieșit.
Mai e puțin până când vor fi eliberați aproape toți zeii și acoliții lor, din
lipsă de probe, poate și nepoțelul lui Promy, Hermes, torționar de treabă. Promy
a depus deja mărturie că acesta din urmă l-a dezbrăcat, l-a înlănțuit, i-a
înfipt pironul în piept, l-a scuipat, l-a tras de păr și l-a lovit cu
sălbăticie. Dar cine ne crede pe noi chiar când suntem la putere?
Coborâm în infern la ultimul subnivel și ne izbește
lumina primăvăratică din Tartar: cred că e de la terasa și părculețul plin de
flori din noua închisoare. Aceasta nu are Ziduri care să o înconjoare, ci doar
un scut energetic (dublat de unul mental) de protecție exterior de care nu pot
trece decât anchetatorii. Deținuții pot circula liber în interior. Închisoarea
e imensă, de mărimea unui orășel și cu un cer simulat de un albastru intens,
fără nor, ce griji au ei? Poate de a nu rata ultima promoție de la mall, căci
închisoarea e dotată cu hypermarketuri, malluri, hoteluri de fițe, parc de
distracții (inclusiv acvatic), săli de sport și de conferințe, agora,
amifiteatre/săli de spectacole, bibliotecă, părculeț cu lac și hidroscutere, cluburi
și terase. Infractorii stau la hotel de 7 stele. Ăsta nu e Tartar, e STARtar. Cum
o fi o anchetă la terasă, la o berică? Sau la un pahar de vin ori nectar?!
Promy arde de nerăbdare să vorbească cu Pan, așa că mergem
la terasă, unde zeul-țap bea un pahar de vin cu Hefaistos. Noroc că e aproape
de scutul de protecție. Promy încearcă să ignore privirile prietenoase care-l
tranșează mărunt și să discute doar cu Pan. Măcar 5 minute. Ne așezăm la masă,
sub o umbreluță roșie-albastră de Pepsi, dar nu apucă Promy să comande ceva, că
cineva se repede asupra mea și îmi sfâșie hainele. Hermes! E descheiat la șliț
și cu scula scoasă. Promy îi dă brânci și îl azvârle cât colo, apoi activează
dispozitivul de teleportare pe care-l luase, prevăzător, cu el. Ajuns acasă, se
agită toată noaptea, fără a închide un ochi. Tremură de furie, se sucește, se răsucește,
se zvârcolește, îi vine să urle, dar își mușcă buzele și se abține. ”Cum e
posibil?! Să încerce să te violeze în fața mea, la terasă, când noi suntem la
putere?! Ticălosul! În fața mea?!”
Reacția lui Hermes și perspectiva eliberării Olimpului în
bloc, îl fac pe Promy să caute iar soluții, fie și din cele mai originale. Să
sperăm că nu la fel ca ”democrația originală” a lui Iliescu de pe vremuri.
Așadar, Promy discută cu Chiron centaurul, cu Her, cu Bebe, apoi cu familia și
muritorii. El consultă de obicei alte opinii, chiar dacă, în cele din urmă,
decizia îi aparține. Astfel, încep să se contureze perspective noi. Ce-ar fi
dacă zeii (cu excepția lui Hermes și a Antenuței împotriva cărora există probe
și mărturii clare), cu perspective frumoase de eliberare din lipsă de probe, să
nu mai vrea să plece din închisoare, din noul Tartar? Sau mai bine zis Startar?
– Să le dăm olimpienilor următoarele alternative, spune
Promy cu glas tremurător și obrajii în flăcări, suflându-și bretonul și privindu-ne
cu ochii săi mari, negri, migdalați, tot mai vii și mai strălucitori. Deci
decât: 1. rămâneți în Startar cu tot ce aveți (și veți mai primi în timp) și 2.
plecați din Startar, sunteți liberi, dar renunțați la toate privilegiile din
închisoare (hotel de 7 stele, iPhone 11 și alte gadgeturi, țoale de fițe din
mall, cel mai tare parc de distracții din univers etc.). Dacă voi considerați
că vă puteți procura singuri de pe pământ gadgeturile, hainele trendy și
distracțiile, da, într-adevăr e posibil, dar nu veți beneficia de aceeași
calitate (și voi vă dați seama imediat, că aveți simțurile fine), și, în plus,
veți trăi umilința cumplită de a vedea că muritorii vor avea acces înaintea
voastră la toate (o să mă asigur de asta, știți că prefer muritorii și o să le
dau lor primii, abia aștept). Va trebui să vă cumpărați țoalele și gadgeturile
din magazin, veți sta la coadă la casă, veți aștepta la rând, în urma
muritorilor. Vă veți călca în picioare la ”Black Friday” pentru o ofertă
specială și nu veți reuși să prindeți mai mult de 1% din ce v-ați propus. Fraților,
trebuie să facem închisoarea irezistibilă, continuă Promy entuziasmat, clipind
din ochiul stâng, funcțional care devine albastru fosforescent ca al
extratereștrilor rebeli din ”Dune” sau coralul din presse-papierul de pe Gliese.
La cât de proști, șmecheri și fițoși sunt, ar trebui să meargă. Și respectăm,
în același timp, justiția și dreptul individual de a alege. Iar apoi (imediat
după anchetă) facem alegeri libere (noi, cei care am rămas) și votăm pe cineva
cel puțin la fel de bun ca Her, eventual cu și mai multă experiență,
înțelepciune, încredere în sine și în viitor (nu ca mine care îmi număr mereu
minutele și secundele de libertate și fericire), o persoană cât mai populară,
cu rețele sociale cât mai largi și, ”the
last but not the least”, cu cea mai mare susținere sau, mă rog, cu cel mai mic
potențial de respingere (pe Her și, în mod special, pe mine ne ”iubesc” foarte
mult, într-adevăr, pentru că suntem mai apropiați de muritori și i-am sfidat
mereu).
– Ai grijă, Promy, să nu numeri voturile ca Roberta
Anastase! sar eu.
– Nu, că mă vede mami!
***
Între timp, trebuie să păzim și tronul de pe Mytikas, pe
muntele Olimp de potențialii pretendenți inopinați. Într-o zi, îmi vine și mie
rândul să stau de veghe sus, pe Mytikas, în Olimp, să supraveghez tronul și
sceptrul cu fulgerașe. N-am scăpat. Scaunul cel nou e așa de confortabil că
adorm imediat, noroc că Promy e cu mine și prinde sceptrul căzut din mâna mea.
Mai e și Rocinante de pază, dar acum mănâncă o porție de trifoi cu patru foi (preferatul
ei), iar apoi își va face siesta. De voie de nevoie, rămâne și Promy de veghe.
El are obsesia confortului, după cât a suferit. Disconfortul fizic și pshic
prelungit e devastator, dar și prea mult confort strică. Uite, dormi în sala
tronului, la birou sau în Parlament.
– Mai bine să dormi decât să faci porcării, zice Promy absolut
convins. Bine, eu aș prefera, totuși, altceva, continuă el, zâmbind cu
subînțeles și privindu-mă cu ochii lui vioi, tot mai jucăuși. Mai sunt și alte
lucruri de făcut. Am o fantezie din copilărie, de când eram cu mâinile pe
țâțele Antenuței: să mă joc ”de-a Bill și Monica în Biroul Oval” pe tronul lui Știi
Tu Cine, pe Mytikas, în Olimp. Am și havane cubaneze, iar sperma mi-o pot face
cu gust de whisky (doar îi schimb aroma când am chef). Dacă nu mi-ar fi atât de
scârbă de tot Olimpul, mai ales de locul unde a stat Știi Tu Cine...
Compensația se anunță însă irezistibilă. Merită să fi așteptat mii de ani
pentru asta, e ceva aproape la fel de bun ca Maretti. Și cred că mi-ar mai
trebui o secretară permanentă, poate una asiatică. Am văzut niște spoturi XXX
pe youtube foarte edificatoare care mi-au confirmat performanțele asiaticelor. Frate-miu,
Meneceu, a învățat deja chineza în dimineața asta: poate din același motiv.
– Zâna-Speranță Made in China?
– Nu, e prea mică, doar nu sunt pedofil. Și e deja
consumată de atâta muncă, în pragul sinuciderii. Sunt milioane care abia
așteaptă. O să-i dau și un iPhone 11 de serviciu.
– Îmi vine să înnebunesc: când o să am nevoie de tine, o
să o apelez pe secretara asiatică?! mă impacientez eu.
Promy îmi închide gura cu un sărut. Se așază apoi
tacticos, cu mișcări largi, hieratice, pe tron, se descheie la șliț, își
aprinde o havană și se învăluie în nori de fum. Cum? Vrea să începem deja să ne
jucăm ”de-a Bill și Monica în Biroul Oval”? Păi asta înseamnă să profanăm
tronul de pe Mytikas. Și ne vede și Obama. E mai rău ca o ilegalitate, e un
păcat. Unul foarte grav, cum ar spune mama lui Ali în Iran. Dar, la urma urmei,
de ce să nu-i satisfac o fantezie din copilărie a cărei împlinire o așteaptă,
săracul, de mii de ani pentru a-și lua revanșa? Doar n-o să-l las să apeleze la
secretara asiatică.
Îi scot penisul din blugi, îl sărut și i-l iau în gură,
masându-i în același timp testiculele. Geme de plăcere. În sfârșit, plăcere.
Am așteptat asta mii de ani, de când eram mic și puneam
mâna pe țâțele Antenuței. Cât am tânjit!... Până când mi s-a zgârcit carnea, mi
s-au tasat organele (mă rog, ce mi-a rămas din ele), fruntea mi s-a teșit,
nasul mi s-a turtit și ochii mi s-au înfundat în orbite, storși și uscați ca
niște deșerturi fără sfârșit. Nu pot să cred. ”Răzbunarea e dulce”, bine zice
sloganul de promovare a biscuiților ”Rom Sandviș” și a caramelelor ”RomToff” de
la fabrica de ciocolată unde lucrează mama lui Ile. Într-o campanie inspirată,
lansată de Kandia Dulce și iubitorii de ciocolată ”Rom”, se strâng semnături la
greu pe o petiție prin care li se cere americanilor să recunoască că baseballul
se trage din oină sau că l-au furat pe Dracula la Hollywood și se umplu de bani
pe seama românilor. Acum fac și eu istorie. Iată-mă acum stăpânul Olimpului, al
lumii întregi.
”Eu când vreau să fluier, fluier”. Nimeni nu poate sta în
calea unui titan. Holbează-te, Obama, și salivează, n-ai decât, nu poți ajunge
la mine, sunt în Olimp, pe Mytikas, deasupra norilor... de fum. Impecabil
coafat, ca-n reclame, vedetă de Hollywood, ce mai (și n-am nevoie de Photoshop
pentru asta ca alții), mai tare ca Dracula, stau pe tron confortabil, trag din
havană sus, pe Mytikas, iar Ile îmi face terapia ”Bill și Monica”. E cea mai
bună terapie. Depășește chiar Maretti cu pizza sau noul iPhone 11. Știu precis,
eu am inventat medicina. Iar sperma mea va avea gust de whisky ”Chivas”. Ce,
vrei și tu? Pune-ți pofta-n cui! Sunt fericit. Liber. La putere.
Încerc să controlez fluxul spermei cu aromă de whisky, să
mai aștept puțin înainte să termin, să prelungesc plăcerea la nesfârșit. Răscolit
de dorință, inspir adânc aerul dulce-otrăvit al Olimpului, corpul mi se
cambrează, mușchii îmi tresaltă, penisul îmi vibrează, inima îmi bate tare. Transpir.
Sângele, limfa și țesuturile îmi iau foc. Excitate, moleculele sar bezmetic și dansează
sălbatic, iar neuronii-mi explodează. ”Big Bang”. ”Umezeala de canal, mirosul
fatal îmi intră în creier și devin un animal. / Mai dau volum la bas, îmi dă
sangele pe nas / Și aștept adrenalina să mă bage în extaz. / Creierul cedează,
muschii se-ncordează, inima-mi pompează tare... / Basul și cu toba mare!” Ce
tare, puterea scoate animalul din tine! ”Măi, animalule!”
În curând, oceanul de lacrimi reprimate se va revărsa, iar
un urlet cumplit, devastator, acumulat în milenii de frustrări și umilințe se
va dezlănțui și va pulveriza universul întreg. Încă respir! Trăiesc! Sunt la
putere, ce pula mea!
***
Într-o seară, îl luăm și pe Meneceu să stăm împreună de
veghe pe Mytikas, în Olimp, în sala tronului. Avem la noi prăjituri cu vișine, mere,
nuci, caise și pască cu brânză dulce și stafide de la maică-mea. Meneceu e în
delir: îi place la nebunie prăjitura cu vișine și-i mulțumește maică-mii de
milioane de ori pentru ea, cu lacrimi în ochi. Își linge firimiturile de pe
degete cu o poftă insațiabilă. Mă uit la el (un pic jenată, dar plăcut
surprinsă), arată din ce în ce mai bine, se reface într-un ritm ultrarapid cu ajutorul
siropurilor revitalizante și energizante ale lui Bebe și ale lui Promy. Nu
vreau să-i întrerupă nimeni procesul de recuperare, nici să-i mai strice
liniștea lui Promy.
Cum e târziu și scaunul mă îmbie din nou la somn, ne
hotărâm să ne uităm la un film. Mi-e deja atât de somn că n-aș mai putea
procesa Tarkovski, Terry Gilliam, Woody Allen sau măcar Charlie Chaplin, așa că
optăm.... adică optez pentru un film siropos cu vampiri, ”Twilight – Breaking Dawn 1”. Meneceu adoarme în timpul filmului,
dar eu și Promy rezistăm eroic până la sfârșit. S-a făcut iar patru dimineața,
iar Promy începe să-și pună întrebări dacă și-a valorificat timpul satisfuckator.
Îl rog să nu se mai gândească. Locul ăsta nu e unul care să te predispună la
așa ceva. Mai bine să-l ducă pe Meneceu la culcare, apoi să vină cu altcineva
care să preia tura, poate Atlas, căci n-a mai fost de mult. Promy pleacă
împreună cu Meneceu, iar eu rămân de pază, un pic speriată, dar foarte
hotărâtă, cu mâna încleștată pe sceptrul cu fulgerașe.
După nici zece minute, văd o ființă umanoidă în zona
interzisă, înaintând implacabil spre tron. Am halucinații? N-am mai zărit pe
nimeni de trei zile, credeam că toți sunt în Startar și că niciunul nu mai vrea
să plece de acolo. Ființa umanoidă se apropie suspect de mult, așa încât îi văd
îmbrăcămintea (clasică, olimpiană) și chiar chipul. E un tip înalt, slab, cu
fața osoasă, mai creolă și părul scurt, țepos, roșcat, seamănă ciudat de mult
cu Meneceu, doar că poartă barbă. Habar n-am cine e. Cu o voce din fundul
pământului (foarte convingătoare), îl avertizez verbal să se oprească și să se
întoarcă, altfel voi folosi fulgerașele.
Cum atacatorul continuă să înainteze spre tron netulburat,
tremurând ca scuturată de friguri, ridic sceptrul și încep să arunc fulgerașe.
În cele din urmă, intrusul pleacă, iar eu răsuflu ușurată pentru câteva
secunde. În timp ce-l urmăresc cum se retrage, simt deodată gheare ascuțite,
parcă metalice, înfigându-mi-se în spate. Fac o sforțare să mă întorc, cu
sceptrul ridicat, aruncând întruna fulgerașe. Sceptrul e gata să-mi cadă, deși
îl țin atât de strâns că am făcut deja febră musculară. Un ciclop! Se dă un pas
înapoi când vede sceptrul și simte fulgerașele, dar, înainte să dispară,
întinde o labă păroasă și-mi sfâșie pieptul cu ghearele, apoi se volatilizează.
Din fericire, Promy apare imediat cu Atlas, înainte de a
apuca să-l strig. Îi explic ce s-a întâmplat, Promy mă felicită pentru reacția
fermă, apoi verifică rănile, mă asigură că nu e nimic grav și mă unge cu cremă reparatoare
cu ambrozie și nectar de-a lui. Zâmbind placid, ca și când nimic nu s-ar fi
întânplat, Atlas se așază pe jos, lângă tron (că nu are loc) și începe să joace
pe consolă ”Plante vs. Zombie”. Fără să-l bage în seamă pe Atlas, Promy mă
teleportează acasă la el și mă trimite urgent la culcare.
A doua zi, după un somn agitat, cu multe întreruperi,
Promy mă întâmpină la trezire cu cafeaua aburindă (Lavazza cu lapte și zahăr,
nu neagră cum consum de obicei) și cu o felie de cozonac italienesc
tradițional, pufos și aromat, cu stafide și portocale, Panettone de la Maina. Stai,
Promy, eu beau cafeaua neagră, tare, fără zahăr, iar cozonac din ăsta mănânc
numai de Crăciun, iar acum e iulie. Sau am dormit așa de mult că a venit
Crăciunul? Promy îmi zâmbește ușor stingherit, mă sărută și mă invită să bem
cafeaua în sufragerie.
Mână în mână cu el, intru în sufrageria uriașă, cu
pereții și plafonul îmbrăcați în rododendroni și petunii. Mă simt absorbită
complet de natură ca-n sala circulară de la ”Orangerie” cu ”Nuferii” lui Monet.
Imersiune în natură... Parcă și plasma gigantică e plină de flori, o jerbă de
petunii izvorăște chiar din mijlocul ecranului. Bine că măcar aici natura și
cultura sunt în comuniune. Mă așez pe canapeaua imensă, moale și pufoasă, învelită
cu o cuvertură matlasată, decorată cu motive florale, discret pictate, în
culori pale (roz, banan, bleu, vernil). Când te așezi pe ea, te simți ușor ca
un fulg. Cred că e concepută special pentru a aduce alinare trupurilor și
sufletelor chinuite de titan. O fi pe-aici, pe undeva, ceva din puful lebedelor
mele care mi-au zburat din desen când se trăgea în cartier, la Revoluție?
Mă străduiesc să fac loc ceștii de cafea pe măsuța
rotundă din lemn de pin negru, printre nenumărate tablete și telefoane mobile,
apoi iau o pernă înflorată, umplută cu puf și-mi înfund fața în ea. Petale de
petunii îmi mângâie obrajii. Parcă încep să simt și puful lebedelor dispărute
la Revoluție. Alb imaculat, ușor, luminos. Aș putea fi și eu un fulg de lebădă,
nu, nu să zbor, m-ar împușca și pe mine, desigur, dar măcar să mângâi fruntea
înaltă a lui Promy și să mă agăț de genele lui negre, lungi, arcuite. ”Un
anotimp, un an, un timp”...
Dar Promy îmi întrerupe reveria și nu mă lasă să mă
ascund: îmi desprinde delicat fața din pernă, îmi dezmiardă ușor părul și mă
sărută pe gât. Mă întreabă din nou ce s-a-ntâmplat și mă roagă să-l las să se
mai uite o dată la urmele ghearelor ciclopului. Ciudat! Nu doar că ciclopul
avea gheare, dar acestea au scris parcă un mesaj, din păcate, prea șters, pe
care nu-l poate descifra singur. O să-l cheme pe Bebe care, cu această ocazie,
mă poate scana, să vadă dacă nu sunt și eu cumva intoxicată cu cine știe ce
substanțe nocive. Ar putea să-mi preleveze sânge și să recurgă la analize de
laborator obișnuite, dar asta durează. Bebe vine imediat și mai întâi mă
scanează: totul e în regulă, pot să stau liniștită, nu s-a întâmplat nimic grav.
Apoi, detectează mesajul, îl intensifică și-l luminează astfel încât să fie
vizibil. Promy a avut dreptate, e un mesaj, ba chiar mai multe: pe spate, ”Ce
căutași aici, Fata lui Dracula? Cară-te!” (în română) și ”Your time is running out!” (în engleză), iar pe piept, ”vacă
proastă” (în greaca veche, câte un cuvânt pe fiecare sân - βοῦς & ἀμαθής). Uau,
un mesaj destul de subtil și de targetat reprezintă un avertisment și pentru
Promy, nu doar pentru mine. ”Casa de copii Olimp nu e acasă!”
Pentru o clipă, Promy se întunecă la față și capătă iar
figura încrâncenată de Harry Potter. Își ia iPhone-ul și mă roagă să verificăm
în baza de date tridimensională persoanele rămase afară din Startar, inclusiv
pe titanii din familia lui, proaspăt eliberați, poate reușim să identificăm
agresorul. Când îl văd pe titanul mai slăbuț și mai tras la față (doar a stat
mult în Tartar), cu păr scurt, roșcat, țepos și cu barbă, cel care seamănă cu
Meneceu, tresar ca electrocutată. Nu mai încape îndoială, el e! La fel de clar
ca atunci când fii-miu l-a recunoscut pe Al Gore, maidanezul care l-a mușcat la
școala de muzică. Cronos sau, mai exact... nenea Cronos!
Bebe îi aruncă lui Promy privirea lui ironic-superioară
ca de la houyhnhnm la yahoo, iar acesta
din urmă se ia cu mâinile de cap. Atâta ne mai lipsea: să-l avem adversar acum
pe nenea Cronos, parcă nu era destul că ne făcuse de rușine cu purtarea lui de
căpcăun. Îmi vine să intru în pământ de rușine. Și-a mâncat aproape toți
copiii, cu excepția lui Știi Tu Cine... Zeus (aici nu mai sunt sigur dacă a
procedat bine, poate că trebuia să-l hăpăie și pe Știi Tu Cine, ar fi
preîntâmpinat multe nenorociri). Să nu uit, Zeus și cu mine suntem verișori
primari, iar Hermes – nepoțelul meu, ce mică e lumea! Știi Tu Cine s-a răzbunat
crunt și l-a expediat pe tăticuțul său într-o scurtă
vacanță într-unul dintre cele mai exotice locuri din lume, în Tartar. Pentru
următorii 100.000 de ani.
Nenea Cronos e isteț, abil, înșelător și foarte fluctuant
(de aceea, e și stăpânul timpului). A asimilat în câteva zile cunoștințe de IT
la un nivel aproape de mine. Îi place să întindă capcane, să vâneze, să facă
farse, are un spirit ludic, investigator și-și bagă nasul peste tot la fel ca mine,
asta e moștenire genetică. Și culturală. Mai mult, e capabil de orice. Aici nu
mai seamănă cu mine deloc. Și nici nu împărtășește dragostea mea față de
muritori, după cum am aflat chiar azi. Într-un fel, îmi reproșez că l-am
eliberat, dar nu aveam cum să ne dăm seama cu certitudine mai înainte. Nimic nu
e sigur, ci doar probabil.
Avea antecedente, era probabil să recidiveze, dar nu
sigur. Nici nu știam dacă o să-și revină vreodată. Și, oricum, dacă nu-i dădeam
noi drumul, o făceau ceilalți titani, acuzându-ne, totodată, că l-am lăsat
tocmai pe nenea Cronos să putrezească în Tartar. Era mare scandal. Pe mine nu
m-au iertat și nu o să mă ierte niciodată că am trecut de la titani la zei,
apoi de la zei la muritori. Sunt ultimul vierme de trădător pentru ei, la fel
ca pentru zei. Da, am trecut de la titanul Cronos la zeul Știi Tu Cine tocmai
pentru că titanul Cronos era cum era (o rușine pentru titani și un dezastru
pentru univers) și nu mai vreau să trec acum de la zeul Știi Tu Cine înapoi la
titanul Cronos. M-am săturat să aleg între talibani. Și să rotesc la putere
aceiași talibani. Nu înțeleg de ce trebuie să ajungă la putere mereu cei care
sunt rușinea familiei și un dezastru pentru univers.
Iar nenea Cronos și-a petrecut mai toată viața la
pușcărie, inspira atâta milă când l-am eliberat, la fel ca Mene! Nici nu știa,
săracul, de muritori. Și s-ar putea să fi acumulat multă bunăvoință, dragoste
și spirit de sacrificiu în Tartar, într-un mediu atât de motivant. Cineva care
a trăit atât de mult la închisoare, poate fi înțeles până la un punct, vrea
să-și ia revanșa. E condamnabil? Cine nu e, într-un anume sens, condamnabil?
Dar de ce să se răzbune pe noi, cei care l-am salvat? Când o să mă învăț minte
să nu mai fac fapte bune?! Acum, oricum, e prea târziu, faptul e consumat. Mai
târziu e prea târziu.
– Din păcate, avem și noi, titanii, talibanii noștri, spune
Promy încet, cu glas întretăiat, înecându-se și trăgându-și bretonul pe față. Mi-e
atât de rușine... Nu că mănâncă coaie, dar pot să ne înghită pe toți dintr-o
suflare. Nenea Cronos n-are milă nici de bebeluși, doar și i-a devorat pe ai
lui, fără să clipească. Și cred că zeii jubilează acum, că sunt conflicte chiar
între noi, titanii. Când te gândești că tocmai noi l-am eliberat din Tartar! Ce
răsplată! Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești.
Promy înghite în sec, își suflă bretonul, astfel încât îi
putem vedea fața încinsă și transpirată, apoi continuă tot mai tare și mai
alert, dezlănțuindu-se ca un torent:
– I-am dat drumul nemernicului ăstuia din Tartar cu toate
că știam că e capabil de orice și că se poate întoarce oricând împotriva
noastră. Îmi reproșez asta cumva acum, dar ne era tuturor foarte milă de el, nu
știam sigur ce va face și ar fi fost, oricum, eliberat. Nici nu înțeleg cum a
atras ciclopii de partea sa, înainte ciclopii au fost aliații zeilor, contra
titanilor, poate i-a captat cu noul iPhone 12, al meu s-o fi perimat deja. Și
mă tem că are de partea sa nu doar ciclopii, ci altceva mult mai important.
Avantajul tehnologic, ce întorsătură! E un șmecher și jumătate, ne întrece pe
mine, Hermes și Hefaistos la un loc. Ia te uită cum ni s-au dat peste cap toate
planurile din nou! Iar ne numărăm minutele și secundele? Dar nu renunțăm, vom
continua să ne facem planuri, orice s-ar întâmpla. Singura șansă e să ne ținem
ferm pe poziție, folosind toate mijloacele... admise. Trebuie să apărăm tronul
din Olimp, să-l sfidăm pe nenea Cronos și, în același timp, să comunicăm clar
și consecvent poziția noastră favorabilă muritorilor și reformei, conchide
Promy foarte hotărât. Tu, Ile, trebuie să-ți reiei paza pe Mytikas, în Olimp.
Pregătită să-ți reocupi locul pe tron, măcar să facă spume nenea Cronos?
– Nu știu, Promy, răspund cu jumătate de gură.
– Păi, eu zic să te instalezi comod pe tron, pe Mytikas,
chiar cu riscul de a trece de la filme siropoase cu vampiri la telenovele ca Madame
Hera! Să-i arătăm lui nenea Cronos că pe tronul din Olimp poate să stea și,
sincer, chiar are mai mult dreptul (comparativ cu nenorociții și ticăloșii
ăștia, inclusiv din familie)... o femeie, muritoare, Madame Dezastru, Fata lui
Dracula, golancă, ciumpalacă, trădătoare și teroristă pe deasupra! Eu sunt
mândru de tine și sunt alături de tine. Stai liniștită, îl voi urmări permanent
pe nenea Cronos, am capacitățile tehnologice necesare, va fi filat în continuu
și înregistrat, oricâte măsuri de precauție și-ar lua. O să-l aducem și pe
Atlas cu noi la pază, el e mai puternic decât Her și îi dăm jocul video ca să
nu se plictisească. La nevoie, apelăm și la Her, cred că a rămas ”prietena” mea
în străfundul sufletului. Iar Bebe ne va monitoriza pe toți nonstop (chiar dacă
acum supervizează și ancheta din Startar). Bine că Bebe era negru deja când a
venit în Olimp, altfel se făcea ca smoala în cinci secunde și mă învinovățea
tot pe mine!
Îi strâng mâna lui Promy: e fierbinte și umedă acum. Nu
vreau ca ea să înghețe în Tartar sau pe Elbrus. Vreau ca Promy și Meneceu să
trăiască, să respire, să se bucure (fie și de o plăcintă cu vișine de la mama),
să ciocnească un pahar de vin sau de nectar cu ai lor acasă, să se uite noaptea
la cei dragi cum dorm (lui Promy îi place la nebunie asta, mai ales de când i
s-au reunit frații), să țină în brațe femei, fie și pe afurisitele de secretare
asiatice! E ca și cum aș vrea ca Bebe să fie alb din nou sau să se întoarcă
lebedele care mi-au zburat din desen când se trăgea în cartier, la Revoluție. Dar,
în ce mă privește, mă voi ține cu dinții de tronul de pe Mytikas, mă voi lega
de el (până la alegeri), îl voi apăra, încă o dată, cu sângele meu dacă trebuie.
Din dragoste și disperare. La urma urmei, sunt o olteancă golancă și
ciumpalacă, teroristă și trădătoare, urmașă a lui Dracula. ”Pe-aici nu se
trece!”
– Ce nu fac eu pentru tine, Promy?! Nu doar că mă lupt cu
tot Olimpul și, mai nou, cu... nenea Cronos al tău, dar o să mă tâmpesc complet
pe tronul ăla, chiar că ajung la telenovele.
– Ce nu fac eu pentru tine, Ile? Uite, am ajuns și Big
Brother.
***
Așadar, îl luăm pe Atlas cu noi și plecăm din nou pe muntele
Olimp să stăm de pază. Eu pun filmul ”Twilight
Breaking Dawn 2” pe căști, ca să nu-l deranjez pe Promy. E clar, de data
asta mă voi uita singură: Atlas vrea să joace jocul video ”Plante vs. Zombie”,
iar Promy trebuie să se concentreze să-l găsească pe nenea Cronos. Atlas e atât
de absorbit de joc că nu aude nici dacă urli la el sau îl zgâlțâi. Am
permisiune de la Promy să folosesc fulgerașele ca să-l trezesc la nevoie. Pe
cât de nereceptiv e Atlas, pe atât de sensibil e fra-su, Promy, atât fizic, cât
și sufletește. Are o acuitate perceptivă uluitoare: poate recepta cel mai mic
zgomot, cel mai delicat miros, cea mai fină schimbare de nuanțe, dar și cea mai
ușoară tristețe sau melancolie.
Așezat pe jos, lângă tron, pe o saltea, Promy se
pregătește să-l intercepteze pe nenea Cronos. Începe surâzând cu ”Salut, Obama!
Ai citit deja pe mail sau pe Facebook că mama lui Ile a făcut plăcintă cu
vișine și că lui Meneceu i-a plăcut foarte mult, că tu știi că eu nu mănânc asemenea
porcării, doar nectar, ambrozie și Maretti! Vrei și tu un pic de plăcintă cu
vișine? Nu știu dacă meriți. Ajung imediat la tine să te servesc personal, cu
nenea Cronos am ceva de furcă, ai cumva vreo sugestie?” Promy se chinuie să-l găsească
pe Cronos, dar intervin mereu blocaje. Cronos parcă se joacă cu el ca șoarecele
cu pisica.
La un moment dat, îl detectează pe Cronos în infern, în
Startar, dar îl pierde în câteva secunde. ”Afurisita de tehnologie! Se întoarce
împotriva mea, îmi scapă de sub control”. Își suflă bretonul slab, îi tremură
buzele, bărbia și mâinile, e alb ca varul la față, încordat, iar corpul îi e
acoperit de o sudoare rece. Nu reușește să treacă de filtre, blocaje și
scuturi, oricât s-ar strădui, dar continuă. Nu-i asta toată filosofia până la
urmă: să mergi mai departe, indiferent ce s-ar întâmpla? ”There must be an answer / Let it be”.
După-amiază, Promy pleacă să vorbească cu Bebe și Chiron,
să se intereseze de avansarea anchetei și să caute sugestii pentru spargerea
blocajelor lui Cronos. După două ore, îl chem pe Promy. Nu răspunde.
Necontactabil iar? Să o sun pe secretara asiatică? Mai încerc, dar fără
rezultat. Intru și eu în panică și nu e bine. Mi-e teamă pentru Promy, e la
marginea prăpastiei. Dar poate va sări peste ea. Parkour. E un ”sport” la modă.
Deocamdată o să aștept, poate dă el un semn curând. Nu mi-a zis chiar el că trebuie
să învăț să am răbdare?
Seara, ajung pe Mytikas Bebe cu Her, Rocinante și Pegas.
Surpriză: Rocinante zboară. Bebe i-a făcut cadou o pereche de aripi ca să poată
zbura împreună cu Pegas. I s-au cam aprins călcâiele... copitele după Pegas. I-a
dăruit porția ei de trifoi cu patru foi (desertul ei preferat), iar Pegas (care
mănâncă numai jăratic cu ambrozie) a acceptat-o. Mi-e teamă s-o mai încalec: se
pare că are și ea mania vitezei, la fel ca Pegas sau s-a molipsit de la el. Cu
acordul lui Her (”stăpân” interimar până la alegeri), Bebe instalează scuturi bioenergetice
și energetice și aici sus, pe Mytikas, astfel încât nimic să nu mai fie
interceptat/înregistrat și numai noi să avem acces. De ce nu existau până acum?
Păi, nu erau legale. Doar cu acordul explicit al lui Her se poate lua o decizie
privind Olimpul și tronul. Măcar în problemele importante să respectăm legea.
După instalarea scuturilor pe Mytikas, mergem acasă la
Promy, la ședință. Ce bine, Promy e chiar acolo! Îmi făcusem atâtea griji. Stă
la masă încruntat, cu buzele strânse și cu corpul contorsionat bizar, așa că
Alex îi amintește de ”fața de Harry Potter” care ar trebui înlocuită măcar cu ”zâmbetul
american”. Dar Promy nu-și mai găsește ”smiling face”-ul. Poate că nenea Cronos
i l-a înghițit. Nenea Cronos l-a devansat deja sub toate aspectele (mental și
tehnologic), pregătește probabil superoferte pentru cei din Startar, nu doar
pentru ciclopi, inclusiv noul iPhone 12. Nu a reușit să-l detecteze și poate că
nici n-o s-o facă vreodată. Mai încearcă totuși, el nu renunță niciodată. Îmi
cere scuze: nu putea să vorbească, era cu Bebe, Chiron, apoi cu părinții și, la
urma urmei, nu e întotdeauna indicat să simt tot ce simte el. Nici pentru el,
nici pentru mine. Poate că nu sunt pregătită, ori el nu e, ori nu e momentul.
Acum puteam fi și interceptați. Aici, acasă, au fost amplasate scuturi
energetice, dar pe muntele Olimp nu existau până acum câteva minute.
Bebe ne privește cu o ușoară condescendență. Doar ușoară.
E aproape prietenos. Ne încurajează să găsim soluții, el ne susține. Nu vrea să
ne spună dacă l-a scanat bio-chimic și mental pe Cronos și știe acum lista
ingredientelor din sânge sau din gânduri. Și astea se schimbă, oricum, mereu.
Mai ales în cazul lui Cronos care e foarte alunecos și flexibil. Inspirat poate
de propria experiență cu nenea, Promy propune să-l provocăm pe Cronos astfel
încât să-l aducem pe marginea prăpastiei, folosind psihologia titanilor. Ce ar
fi insuportabil pentru el?
– Uite, de exemplu, ce a fost insuportabil pentru tine,
Mene, în închisoare?
Chipul lui Meneceu devine cenușiu. Acesta tace îndelung,
presând ritmic în brațe o pernă pufoasă de pe canapea. Apoi spune cu glas
scăzut, înecându-se și tușind:
– Păi, pentru un titan, cred, sunt foarte greu de
suportat lanțurile și pironul, Promy, tu știi.
Chipul lui Promy se întunecă și mai mult, iar corpul i se
contorsionează și mai puternic pe canapea, cuprins de convulsii. Promy își
încleștează mâna pe brațul lui Meneceu și i-l strânge spasmodic, aproape să i-l
rupă. Apoi, își revine, aruncă o privire relativ resemnată în jur și continuă
pe un ton sec:
– OK, Chiron o să îl aresteze pe nenea Ocean, fratele mai
mare al lui nenea Cronos, la care chiar ține... Pentru tolerarea exploatării
gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice de pildă, nu știu, orice. Îl
punem în lanțuri cu un piron simulat, iar nenea Cronos va fi nevoit să spargă
scutul închisorii ca să-l salveze și așa va exista pretextul legal să fie
arestat. Nenea Cronos a dat deja târcoale Startarului, e curios, se gândește
poate la alte oferte mai tentante pentru zei și arde de nerăbdare să-și încerce
forțele cu scuturile.
– Voi slăbi și eu puțin scuturile atunci când Cronos va
ataca. Vreau să-l ajut, mi-e milă de el, spune Bebe, privindu-ne jucăuș. Până
atunci, Promy, poate reușești să-l detectezi. Dacă nu, măcar îl înfurii și-l
obosești un pic. În același timp, toți vom încerca pe diferite căi să-l extenuăm
și să-l aducem pe Cronos la exasperare, să comită o greșeală gravă. Uite, de
pildă, tu, Her, ca stăpân interimar... sper că vei interzice și mai multe lucruri,
fie și pentru trei zile.
– O, da, abia aștept, zice Her râzând. De exemplu, să nu poată
să deschidă laborator/centru de cercetare fără licență de la Promy și să-și
facă analizele complete zi de zi la clinică la Promy. Apoi, pe lângă pizza,
ketchup, snackuri și hamburgeri, vor fi interzise gogoașele ”înfuriate”, pateurile
cu brânză și shaorma, iar rațiile de ambrozie și nectar vor fi reduse (că-s
nocive pentru sănătate și e criză). Mai mult, e interzis consumul propriilor
copii (pentru consumul copiilor compatrioților se va plăti o amendă foarte
mare) și, de asemenea, interzisă violarea nimfelor minore. A, și interzisă
viteza... ba nu, interzisă circulația complet, că riscul de accidente e prea
mare. O să fiu aproape la fel de iubit ca Promy, iar Promy însuși o să organizeze
proteste la mine la palat, ha-ha-ha!
– Cum, Her, ai înnebunit de tot? sare Promy. Interzisă
circulația și pe sus, în zbor, și pe jos, cu mijloace de transport (fie și o
tricicletă) sau cu autopicioarele, și pe apă, și sub pământ?
– Da, Promy, exact, riscul de accidente e prea mare.
– Nu se poate, Her. În cazul ăsta, olimpienii, inclusiv
tu, nu se vor putea deplasa decât prin parkour: prin sărituri de pe un
munte/stâncă/palat pe altul, iar asta va spori numărul accidentelor. Cei mai
norocoși vor ajunge șchiopi ca Hefaistos.
– Ba nu, Promy, accidentele se vor reduce.
– Ba vor crește, frățioare. O să vezi statisticile. Facem
pariu pe un pachet de Maretti, interzis evident, Her?
– Bine, Promy, te sparg.
– Vezi că mai am un pic și-ți compun o ”Odă pentru Kim
Jong Her” de să mă ții minte.
Promy râde iar. Din păcate, îi îngheață râsul curând. Cronos
devine din ce în ce mai puternic de la o secundă la alta, în două-trei zile ar
putea ajunge pe altă planetă sau în alte dimensiuni, poate chiar pe Gliese, iar
obsesia lui pentru control e tot mai mare. Promy nu a reușit încă să-l
detecteze, dar continuă eforturile. E foarte dificil pentru că are niște
programe de tip malware (mereu altele) care atacă, virusează și dezintegrează
aproape instantaneu orice soft de detecție, iar apoi se autoneutralizează. De
fiecare dată, apar alte astfel de programe, tot timpul noi și năucitoare pentru
Promy. Nu poate să detecteze niciun pattern comun, nu există niciun model
recurent, nicio amprentă personală. Și nu poate învinge softul de distrugere
sub nicio formă, oricât s-ar strădui.
Dar poate că tocmai în asta constă stilul lui Cronos.
După nenumărate încercări eșuate, când e pe punctul de a exploda, Promy
realizează: dacă, în loc să se lupte disperat și absurd și să fie distrus
întotdeauna, ar apela la altă tactică? Pur și simplu, să lase softul de tip
malware să-i facă praf – aparent sau nu – softul de detecție, să-l convingă că
e distrus, să aștepte ca programul lui Cronos să se autodezintegreze, iar apoi
să resusciteze propriul soft, să atace brusc și să-l localizeze pe ”nenea”? Moarte
și reînviere. (Auto)devorare. E mai în spiritul lui Cronos. Așa poate va păcăli
timpul. După trei zile și trei nopți de eforturi continue, Promy, tras la față,
dar cu ochii strălucitori ca niște supernove, vine să ne anunțe că a reușit. A
atacat, programul lui Cronos l-a ”ucis”, mai exact, Promy s-a prefăcut ”mort”
în mod foarte credibil, softul lui ”nenea” s-a autoanihilat, Promy a ”înviat”,
a revenit și a câștigat. Cronos bântuia pe undeva prin Patagonia: poate căuta
oase de dinozauri, titanii au gusturi mai excentrice. Dacă vroia unii reali,
putea să încerce la mine la fuckultate.
Yeah! ”We are the
champions!” Promy e obosit, dar fericit. Dar și Cronos e extenuat și îl
știe acum de adversar redutabil pe Promy, exact cum ne-am dorit.
– Sunt oboshit, suspină Promy.
Se așază cu picioarele pe masă și se întinde un pic. Parcă
niciodată nu are loc (la București, în Titan, se plânge și că nu-i încape scula
în baie). Totul îl strânge, îl apasă, îl sufocă. Obsesia lanțurilor și nevoia
insațiabilă de a compensa?
– Oboshit? Credeam că titanii nu obosesc niciodată, spune
Bebe, aruncându-i lui Promy o privire caldă, protectoare, aproape părintească.
Tocmai vroiam să-ți mai dau o mică sarcină, nimica toată pentru tine, Promy.
– Vai, Bebe, și tu mă chinuiești? Lasă-mă să respir o
secundă. ”Let me breathe”.
– Nu, nu eu te chinuiesc, Promy. De data asta a fost
chiar unchiul tău, nenea Cronos. Eu nu sunt nepotul tău, Hermes, verișorul tău,
Zeus, nenea Cronos sau vreo muritoare enervantă, cu fițe și pretenții
exagerate. Sunt un houyhnhnm. Și-așa
m-am făcut destul de râs până acum. Toată
lumea se întreabă: ”Ce mai caută și animalu’ ăsta aici?”
Încă o dovadă pentru ei că Promy iubește mai mult animalele și muritorii decât
zeii și chiar titanii. Iar aerul de aici e aproape irespirabil. Dar vreau să te
ajut, chiar dacă asta îți depășește capacitatea de înțelegere. Așa că te rog să
mă asculți. Totul merge perfect, nenea Cronos e pe cale să cedeze și să cadă în
capcană. Vreau să-l arestăm mâine seară, așa că ne vom asigura că am pregătit
totul cum se cuvine, cum îți place și ție, de altfel. Uite, acum, în seara
asta, vreau să-ți instalezi un scut mental și să-l lași pe nenea Cronos să ți-l
spargă. Nu imediat, în circa o oră, trebuie să te lupți cu el, să fie
convingător. Să-l lași să-ți citească gândurile și viitorul... care ne
interesează pe noi: până la arestarea lui Ocean inclusiv, fără restul, doar n-o
să ne deconspirăm. Și mai bagi unu-două gânduri de putere, doar ești obsedat de
control, Promy și vrei să-ți iei partea ta de ciolan... dacă nu pe tot. De-aia
îl arestezi pe Ocean... nenea Ocean. Cred că poți fi credibil, ai talent
dramatic... chiar și în softuri. Dacă nu știi cum să-ți izolezi gândurile și să
etalezi doar ce ne interesează pe noi, îți arăt eu imediat. Tu prinzi repede și
reții pe termen lung, am văzut. Și te concentrezi bine. Eventual, mă voi
conecta cu tine, la nevoie, și te voi ajuta să direcționezi fluxul gândurilor,
păstrându-mi invizibilitatea pentru Cronos. După aia, nenea Cronos, fericit că
te-a învins pe tine și că-ți știe intențiile, își va încerca puterile cu mine.
Vom lupta până la răsăritul soarelui sau până la prânz, apoi o să-i permit și
eu să-mi spargă scutul și să vadă același lucru. Minunat! Nenea Cronos va crede
în planul nostru (mai ales dacă vede două versiuni similare), va fi și mai
ahtiat după ciolan, se va simți mai puternic, mai sigur pe el și mai decis să
acționeze: să ajungă în Startar și să dezactiveze scutul de la închisoare.
Chiar dacă va fi epuizat. Titanii nu renunță niciodată, nu? Propria lui
siguranță de sine, beția succesului, curiozitatea morbidă, jocul necontrolat, dorința
disperată de putere și revanșă, plus surmenajul îl vor pierde. Sunt convins.
– Vai, Bebe, m-ai șocat iar, nu știam că unicornii houyhnhnmi pot fi așa de machiavelici!
– Cine vorbea, Big Brother! zice, Bebe făcându-i cu
ochiul lui Promy.
Un ochi albastru fosforescent ca al extratereștrilor
rebeli din ”Dune” ori coralul din presse-papier-ul de pe Gliese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu