Examen cu Big Brother. Vol. 1. XIV. ”Mișcă, mișcă din buric”, Olimpule! Promy aruncă fulgerașe, iar Antenuța-Omiduța are ”temperatură mare între picioare”.

Posedată de fantome, de chador, de telecomandă, de bestii nemuritoare antropofage... adică de zei? Detest asta. Parcă nu am niciun control. Mai bine o legumă putrezită și storcită, o crustă de puroi și de jeg decât să fii zeu, zice Promy. El a rezistat permanent: din fericire, nu știe exact cum e să te preschimbi într-un monstru. Uneori, îl rog pe Promy să mă împuște înainte să apuc să mă transform într-o chestie oribilă, dacă mă iubește. Pe de altă parte, știu că, dacă ar accepta, l-aș condamna că a scos la lumină talibanul din el, l-a eliberat pe ”Mr. Hyde” și nu știu dacă l-aș mai putea iubi. Dacă mă iubești, fă o chestie pentru care o să te urăsc! Și o să te bântui! Că o să devin fantomă. Și, oricum, știi tu, Al Gore e de vină. Logic, nu? Bine că sunt o ființă rațională.

Iar Promy, cu siguranță, a anticipat toate astea mai bine ca mine. Prevăzător și impecabil organizat cum e, mi-a propus să mă posede numai el, dar, în acest scop, îi trebuie formularul FX13C200, semnat și ștampilat de Madame Hera, rămasă stăpână a Olimpului, pe care crede că o să-l obțină foarte greu, totuși înainte de numărul meu de dosar de la Parchet, căci nu figurează printre prioritățile Olimpului, iar Promy e persona non grata acolo. Apropo, dosarul notelor și studenților-fantomă se află în prezent la Parchet, în București, voi primi un număr unic de înregistrare cât de curând... în următoarele săptăluni, ani, decenii, secole sau milenii. Când o să mă învăț să am răbdare? Dacă Promy nu obține autorizație de la Madame Hera, mă poate poseda ilegal. Parcă ar fi prima oară când acționează ilegal? Un aisberg poate scufunda Titanicul, nu și Titanul. Atunci de ce mă simt chiar și acum o bestie intratabilă și needucabilă, în ciuda eforturilor supraumane în cazul meu, respectiv supratitanice într-al lui? Cât de nebună să fiu să ascult Vocea Rațiunii?

– Vezi, Promy, noi, oamenii, suntem niște bestii, îi spun cu năduf, aproape răstindu-mă la el. Nu există nicio civilizație, toți suntem sălbatici, niște yahoo-i, chiar și în mileniul trei, indiferent ce gadgeturi sofisticate am avea. Degeaba, Promy. Ai făcut sacrificii degeaba.

– Atunci oprește chiar acum Pink Floyd, ”Dark side of the moon”, nu ai nevoie de muzică, Ile, răspunde Promy calm, zâmbind șugubăț, suflându-și bretonul și privindu-mă cu ochișorii lui negri, vioi și poznași. Închide și laptopul și netul, nu ai nevoie de ele. Nu, lasă povestirile lui Oz, ”Muntele Sfatului Rău”, nu pune mâna pe nicio carte, nu ai nevoie. Și uită-te un pic pe biroul tău: modem, laptop, TV (chiar dacă nu-l mai folosești), mouse, căști, DVD player, imprimantă cu scanner și copiator, hard disk de stocare informații, veioză, aspirator USB, foi de hârtie, toner color și negru, boxe, pixuri, marker galben, creioane, toc de ochelari, cărți, reviste, CD-uri, DVD-uri, calendar, agende, telefon mobil, dispozitiv token, desenul lui fii-tu, iconiță, rucsac, ștrumf, cățeluș webkinz (cred că-l cheamă Charlie, ca pe animăluțul tău din copilărie), Zâna-Speranță Made in China de la McDonlad’s – Happy Meal, medicamente, cană, ceai, linguriță, țigară electronică, încărcător etc. Aruncă-le pe toate, nu ai nevoie de nimic. Sunt complet inutile. Bine, cu excepția Zânei-Speranță și a televizorului.

– Nici nu cred că sunt reale, Promy, poate e doar ”Matrix”. 

Promy izbucnește în râs. Eu mă înfurii.

– Să știi că le-aș arunca pe toate, Promy. Hm, poate aș păstra numai aspiratorul USL, e singurul folositor și fără efecte secundare.

– Foarte bine, dacă așa vrei, aruncă-le, Ile. Uite, dacă îți dorești, ca bonus pentru întreaga activitate, te trimit la oamenii din Neanderthal să stai un pic într-un mediu mai curat și mai sănătos, în natură, dar să nu strigi după ajutor. Cum să nu fie nimic? Mi-au mai zis-o și alții care aveau mai multă putere ca tine. I-am spus-o și lui Știi Tu Cine, chiar când eram în lanțuri pe Elbrus. Până la urmă, eu am câștigat. Nu doar că a rămas ce am creat eu, dar sămânța pe care am aruncat-o a germinat. Câte s-au construit și câte or să se mai facă! Oamenii sunt chiar mai creativi decât gliesienii. Cu toate riscurile distructive ale științei și cu toată cenzurarea/ideologizarea artei. Oamenii au o viață suficient de interesantă ca să se inspire din ea și să creeze. Uneori prea interesantă, recunosc. Iar eu nu fac sacrificii degeaba.

– Bine, Promy, mă duc la oamenii din Neanderthal, facem și un pariu, uite, pe o sticlă de votcă Stalingrad: voi rezista minim 10 minute fără să strig  ”Help, Promy, help!” 

– OK, Ile. Măcar cu o sticlă de votcă să mă aleg. Ți-am spus că nu fac sacrificii degeaba. 

***

Promy chiar are nevoie de o sticlă de votcă ca să-l întărească pentru că e fierbere mare în Olimp după ce l-am teleportat pe Știi Tu Cine... Zeus pe SPP1001. Unii (din fericire nu toți, căci Zeus a avut un stil de conducere foarte democratic și e, deci, foarte popular) îl caută și au suspiciuni (și ghiciți cine e primul bănuit!), iar alții fac demersuri mai mult sau mai puțin discrete pentru a-i ocupa locul... să nu se răcească tronul lui de piatră de pe Mytikas, cel mai înalt vârf din Olimp. Colac peste pupăză, mă urmărește Atena (cum făcea Zeus acum doar câteva săptămâni): de data asta e clar, pe mine mă filează pas cu pas. Nu doar că bănuiește ceva legat de dispariția lui tăticuțu’, dar e și geloasă din cauza lui Promy. Iar gelozia ei față de pământence e arhicunoscută: pentru că a îndrăznit să se compare cu ea la țesut, pe Arahneea a transformat-o pur și simplu în... arahnidă, să-și țeasă pânza necontenit, iar aceasta să se rupă mereu. Ea are pedepse mai inspirate și mai personalizate decât tăticuțu’.

Înainte, cu mii și mii de ani în urmă, Atena îl plăcuse pe Promy și voise să se mărite cu el: ar fi renunțat și la jurământul de castitate în acest scop. Promy inițial nu a zis nu, dar nici nu s-a lăsat luat de valul amorului, ci a vrut s-o cunoască mai bine pe Atena. Într-adevăr, părea net superioară celor din Olimp: cu ea puteai schimba câteva cuvinte (nu era genul care emite exclusiv două-trei fraze stereotipice ori, mai rău, simple onomatopee ca tăticuțu’), era inteligentă, creativă, constructivă (se cunosc perfomanțele atinse de orașul său cetate), pacifistă, destul de deschisă și onestă și spunea lucrurilor pe nume. Uneori, Promy fantaza că va fi într-o zi soțul Atenei și vor conduce împreună Olimpul: cel mai înțelept dintre titani și cea mai înțeleaptă dintre zeițe, așa da stăpâni, nu ca dobitocii ăștia spălați pe creier, Știi Tu Cine... Zeus și Madame Hera!

Dar, treptat, Promy s-a convins că Atena, indiferent de IQ, frumusețe și status, nu are caracter. Și ea crede fix același lucru despre el: ”Ce băiat drăguț și inteligent, păcat că nu are caracter!” În plus, Atena nu-i împărtășea integral atașamentul față de oameni: ea îi considera pe muritori simpli sclavi, adoratori ai săi și nu admitea vreo concurență de pe pământ. În disputele dintre zei și muritori, ținea fățiș partea zeilor, cum a fost în cazul Meduzei, o frumoasă prințesă, violată de Poseidon chiar în templul ei. În loc să-i fie milă de sărmana Meduza (și-așa traumatizată) și să o revolte atitudinea lui Poseidon, Atena a pedepsit-o tot pe biata muritoare pentru profanarea templului ei, preschimbând-o în gorgonă. Asta-i politica, ăsta-i sistemul, ce e corect?

Totuși, Atena a fost prima prietenă a lui Promy, iar el, evident, mai trăiește din când în când momente de nostalgie. Mersul ei grațios, sânii ei micuți, dar tari ca merele verzi, părul ei negru, lung și mătăsos (mai tot timpul ascuns de coif), pielea albă ca zăpada, ochii luminoși, albaștri, inocenți ca de E.T.... Își aduce aminte, înfiorat, primul sărut sau cum i-a pus mâna pe țâțe întâia oară. Cred că depunea ceva eforturi numai să-i scoată coiful, nici nu vreau să mă gândesc ce coafură reușită și trendy avea când i-l smulgea, în sfârșit, de pe cap. Dar, pe vremea aceea, Promy nu era obsedat de coafuri, nici de gadgeturi. Și-l interesa mai curând ce era sub fustă decât ce se afla sub coif. Fac pariu că i-a alunecat mâna, pur accidental, și pe fundul ei preacurat de fecioară.

Așa procedează și cu mine. Mă filează adeseori pe stradă și-și plasează brusc mâna pe fese tocmai atunci când corpul mi s-a încins de la mișcare (mai ales dacă vin de la Billa, de la shopping), blugii s-au lipit și mi-au intrat puțin în fund, uneori chiar în mijlocul intersecției. Îi place la nebunie să mă surprindă. Ceea ce pe mine mă scoate din sărite. Urăsc surprizele, chiar și pe cele plăcute. Nevricoasă cum sunt, mă aflu mereu pe punctul de a face stop cardiac. Sunt convinsă că ajungea mai greu la fundul Antenuței, cu rochiile alea lungi și incomode, în care se împiedica, săraca, la tot pasul. Am experimentat și eu chadorul, știu ce vorbesc. Mult mai comod și mai sexy cu blugi.

Oricum, Antenuța are cel puțin meritul de a se fi îndrăgostit de Promy: spre deosebire de alți zei, a știut să-i descopere și să-i aprecieze măcar unele calități. Mai mult, l-a ajutat de câteva ori, la crearea și înzestrarea oamenilor cu rațiune și liber arbitru, ori, mai târziu, când Promy a fost eliberat de Her, intervenind pentru a domoli mânia lui Zeus și a propune o soluție de compromis. Antenuța i-a recomandat lui Zeus să accepte situația, să nu-i mai pedepsească pe Promy și pe Her, că titanul e, oricum, terminat și nu mai reprezintă un pericol, iar acesta din urmă să poarte un inel cu o piatră în locul lanțurilor cu care era legat de stâncă, simulând, astfel, pedeapsa eternă care nu trebuia anulată. Promy și-a aruncat inelul, când s-a simțit un pic mai bine și a putut să se miște. Era, totuși, un simbol al controlului și al sclaviei.

Indiferent de asta, pentru Promy e limpede: nu vrea să se însoare cu o zeiță. A preferat mai întâi oceanidele, cu una a avut un fiu, pe Deucalion – supraviețuitorul potopului și cel care a relansat civilizația umană, când tatăl său se afla în lanțuri pe Elbrus. La o adică, nu ignoră nici muritoarele. S-ar fi însurat, de exemplu, cu Pandora, în ciuda Cutiei, dacă ar fi putut. Acum chiar așa zice: dacă știa exact ce urma să se întâmple (de obicei anticipează, dar atunci, nici dacă i-ar fi spus Zeus însuși, nu l-ar fi crezut capabil de o asemenea ticăloșie) ar fi aruncat Cutia Pandorei în Styx și i-ar fi tras-o ”binidităt” Pandorei (cu sau fără binecuvântare). Respinsă de Promy, sărmana Atena a rămas virgină și, în atâta timp, i s-au cam urcat hormonii la creier. Da, ea e una dintre puținele creaturi din Olimp care are așa ceva în dotare (mă refer la creier, nu la hormoni), nu degeaba e zeița înțelepciunii. Liber aleasă.

Dar să ne întoarcem la prezent, pentru că eu una sunt iar în pragul exasperării din cauza fostei prietene a lui Promy. Fie din interes pentru tăticuțu’ ori telecomandă, fie din gelozie, Antenuța, mă urmărește pretutindeni, zi și noapte. Oricum, Promy mă asigură că preferă muritoarele. El a fost mereu de partea oamenilor, nu a zeilor. O alegere foarte inspirată! Și în acest caz, Promy (”prevăzător”, așa cum sugerează chiar numele său) prevede ce se va întâmpla. Nimic mistic, mai exact ”baba Promida” anticipează, ceea ce nu e deloc greu pentru majoritatea ”stăpânilor”, foarte previzibili de altfel, inclusiv prietena lui din adolescență: urmează o mică răzbunare a Antenuței, o să mă transforme în cine știe ce lighioană scârboasă în fața lui și asta tocmai acum, când Olimpul arde. El știe bine cum e să te joci cu focul.

Cu două nopți în urmă, Promy ascultase și savurase, parcă vrăjit, liniștea... timp de aproape două ore, iar eu, îngrijorată, vroiam să sun la 112! Acum, Promy e gata să explodeze și-mi transmite și mie starea lui de agitație febrilă. După o noapte albă, de furie și de oboseală, dimineața, la nouă, fac ceva ce n-am mai făcut niciodată, o greșeală fatală, impardonabilă: un pleonasm... îi zic Antenuței ”vacă proastă”. Imediat, conștientizez eroarea și mă enervez și mai tare: cum e posibil, pleonasm?! N-am mai făcut așa ceva niciodată. Nu, nu-mi pare rău că am insultat o zeiță, ci că am făcut pleonasm. Altfel, ”je ne regrette rien”.

Dar Promy, altădată extrem de receptiv la erori, nu pare tocmai impresionat de gafă, nu mai sare ca ars (poate că nu-i mai arde), nu râde, nu comentează, nu mă apostrofează, nu se enervează măcar. Cu bretonul așezat strategic pe față astfel încât nimeni să nu-l vadă, fumează țigară după țigară și se învăluie în nori de fum. E pe punctul de a intra în grevă și de a se ascunde sub chador, asta dacă nu sunt de acord să plecăm pe Gliese amândoi imediat. Nu, nu vreau să fugim, nici el n-ar trebui s-o facă. Bine, și-atunci?

Să așteptăm să ajungem din nou în lanțuri pe Elbrus, cu pironul în piept și organele sfâșiate de păsărele antropofage? Chiar și Her, căci a fost implicat în toate aventurile, iar Madame Hera, stăpâna Olimpului, are o afinitate specială pentru el, de când a violat-o bărba-su, Zeus, pe mămica lui Heracle. Nici măcar Her nu o să ne mai poată salva, o să fie și el în lanțuri. De grija mea, Promy începe să se mobilizeze: trebuie să identificăm mijloace de a reacționa față de Antenuța și, totodată, pentru a avea o influență mai mare în Olimp. De ce nu și preluarea unor responsabilități? Trebuie să găsim ceva, e unica șansă. Poate că e timpul să recâștigăm Olimpul. Din dragoste și disperare.

Mai întâi, să evaluăm situația. De ce nu e Promy stăpân în locul lui Știi Tu Cine? Doamne ferește, Promy nu și-a dorit niciodată așa ceva, chiar dacă Zeus a fost convins că vrea să-l răstoarne și să-i ia locul. Așa gândesc stăpânii, asta-i politica, ăsta-i sistemul, Al Gore e rău, Al Gore e de vină. Promy a fost identificat, etichetat și condamnat ca ”dușmanul poporului”, îndată ce i s-a opus lui Zeus. A acceptat acest sacrificiu, nu și pe cel al puterii. Nu a mâncat niciodată căcat. Poate că ar fi trebuit să facă și sacrificiul ăsta suprem: să-și asume puterea, cu riscul de a înghiți o muscă, un gândac, o broască râioasă ori un porc (cu sau fără diplomă). Și Aragorn din ”Stăpânul Inelelor” s-a temut întotdeauna să preia puterea, preferând să fie perceput ca un paria și să trăiască precum un cerșetor, dar, în cele din urmă, a acceptat să devină rege, cu riscul de a mânca căcat.

– De ce nu ai făcut și sacrificiul ăsta, Promy? îl provoc. Degeaba le-ai făcut pe toate celelalte și degeaba spui că iubești oamenii cu disperare (deși nu înțeleg de ce, că nu merită). Trebuia să fii tu stăpân, cu riscul de a te transforma în Zeus. Îți pasă mai mult de sufletul tău decât de oameni. Ai fost, totuși, egoist.

Promy își suflă bretonul, oftează adânc, de parcă se rupe ceva în el, îmi zâmbește amar și îmi aruncă o privire obosită, dezgustată, suspicioasă și, totodată, plină de reproș, cu aerul că nici eu nu-l las în pace. Într-un final, îmi răspunde cu glas sugrumat, forțându-se să articuleze fiecare cuvânt:  

– De ce nu ai vrut să fii tu stăpână, Ile? Nici măcar la fuckultate? Uite, dă tu un exemplu. Mai ai câțiva ani. Eu sunt nemuritor, mai aștept, am tot timpul la dispoziție.

Tac și las ochii în jos. Îmi vine să-mi dau și eu tot părul pe față ca el și să mă ascund. Eu chiar am încercat să fac politică direct, din interiorul unui partid. M-am implicat în timpul studenției, timp de aproximativ doi ani, dar am renunțat ulterior. Prea mult căcat, are dreptate Promy, asta într-o țară democratică (mă rog, cu o ”democrație originală”), nu în Olimp. Până și anul trecut, pe fondul resuscitării conștiinței civice, mă bătea gândul din nou să intru într-un partid, nou creat (pentru că restul nu-mi inspirau încredere), dar mișcările și partidele emergente nu mi s-au părut suficient de credibile. Poate că aș fi devenit membra unui partid/unei mișcări creat(e) de Nicușor Dan, președintele asociației ”Salvați Bucureștiul!”, surpriza pozitivă a alegerilor locale, dar nici asta nu s-a concretizat.

Să vedem ce zice și Her, poate că nu e totul pierdut. Excelent, el nu s-ar da în lături să fie ”stăpân”, măcar interimar... până la organizarea alegerilor: a mai mâncat căcat (a fost rege, dar și sclavul lui Euristeu), e, totuși, fiul lui Știi Tu Cine (chiar dacă nu are sânge pur, iar mama e muritoare), e mai flexibil, nu doar puternic, ci și echilibrat, inteligent, generos, deschis la minte, tolerant (cu excepția țigărilor și a mâncării de tip fast food, în special a ketchupului). Are un singur defect: iubește muritorii cu aceeași disperare prostească precum ”fra-su”, Promy. Sigur, prea bun pentru Olimp unde domină modelul talibanilor, dar toată lumea trebuie să facă sacrificii.  

***

Dacă strângem o ”armată” puternică (măcar ca ”Armata Salvării” de data trecută, cu Don Quijote și Bebe, Alex și Rocinante, Jill și Pegas, plus personaje potențial favorabile din Olimp ca Eros și Psyche, apoi Pan cu faunii, centaurii (Promy și Her sunt prieteni buni cu înțeleptul Chiron), titanii din neamul lui Promy aruncați în Tartar (precum Cronos, Reea, Hyperion, chiar și fratele lui Promy, Meneceu)) și invadăm Olimpul la momentul oportun (adică atunci când se uită stăpâna la ”Suleyman Magnificul”, se știe că Hera e mare fan), poate avem o șansă. Pe Hera o putem teleporta pe SPP1001 în timpul episodului, n-o să simtă nimic. În mod pur ”întâmplător”, îi va cădea sceptrul și acesta va ajunge la Promy care va trebui să fie foarte convingător până la sosirea lui Her cu ”armata”, adică să se așeze imediat pe tron și, la nevoie, să arunce cu fulgerașe.

O acțiune foarte democratică, nu? Însă nici pe departe la nivelul lui Madame Hera, soția lui Zeus, care a reușit performanțe aparte: l-a aruncat pe Hefaistos, fiul ei legitim, în prăpastie pentru că era prea urât ca să-l mănânce direct (de fapt, ambii părinți l-au azvârlit de pe muntele Olimp când era un bebeluș!) și s-a răzbunat crunt pe jde miile de muritoare violate de Știi Tu Cine și lăsate cu burta la gură, ba și pe pruncii lor, în loc să-i fie milă de ei.

De aceea se uită poate cu atâta interes Hera la ”Suleyman Magnificul”, probabil că se recunoaște în Roxelana-Hurrem, sclava din Ucraina, ajunsă stăpâna imperiului otoman, cea care a tras sforile mereu la palat și a uneltit ca moștenitorul legal al tronului, copilul rivalei sale, Mustafa, să fie ucis. Roxelana nu și-a dorit doar supraviețuirea, ci și controlul absolut, cu orice mijloace. La fel, Hera, eliberată de fratele ei, Zeus, din burta tăticului ei, Cronos, nu s-a mulțumit numai să supraviețuiască, ci a vrut puterea, de-asta s-a măritat cu Știi Tu Cine. Pe Her, fiul bastard al lui Știi Tu Cine, l-a posedat și l-a făcut să-și omoare proprii copilași într-un moment de nebunie, de-asta a acceptat Her să fie sclav la Euristeu și a împlinit cele 12 munci: îl chinuia conștiința pentru fapta comisă, deși Madame Hera era de vină. Nu degeaba e Hera zeița protectoare a familiei. ”Liber” aleasă.

În ce-o privește pe Antenuța, cum e foarte probabil să mă transforme într-o lighioană (mă rog să nu fie porc (cu sau fără diplomă) sau broască râioasă!), iar Promy nu știe antidotul, ne gândim să-l chemăm pe cântărețul din fluier din Hamelin. El cunoaște remediile pentru toate farmecele Antenuței, mă poate face la loc cum am fost instantaneu, și, de asemenea, o poate vrăji pe zeița înțelepciunii cu muzica sa: este capabil să-i cânte ceva absolut insuportabil care să o paralizeze. Promy a auzit că Antenuța are o fobie teribilă față de Inna, așa că îl vom ruga pe cântărețul din fluier să-i interpreteze ”Sun is up”. Asta va fi și parola, dacă picăm noi doi în gheruțele (delicat manichiurate, în stil franțuzesc) ale Antenuței.

Așadar, începem pregătirile. Vorbim cu cântărețul din fluier din Hamelin: nu e foarte ușor să negociem cu el, căci e drogat, pedofil și figurant ca o divă, dar până la urmă reușim să-l convingem să ne ajute, cu prețul unor vânturi de la Bebe, cu arome noi, originale și irezistibile. Când vom fredona ”Sun is up”, cântărețul își va face apariția imediat. În rest, Promy și Her se ocupă de tratative, pentru a pregăti terenul (eliberarea titanilor din Tartar, strângerea faunilor, centaurilor și zeilor favorabili etc.): la urma urmei, ”we are the 99%, occupy Olympus”!  

În seara cea mare, sub o lună imensă ca o caisă putrezită și stâlcită, de un portocaliu pedelist, Promy se roagă să nu apară Antenuța, să avem măcar acum un pic de liniște ca să ne putem concentra. Dar, exact când Promy deschide harta 7D de la iPhone 11 pentru a urmări mișcările trupelor, iar eu încerc să profit de moment pentru a bârfi cinci minute cu Jill din ”Brazil”, Antenuța, îmbrăcată tradițional cu o rochie lungă de un alb imaculat (croită chiar de ea) și cu coiful pe cap, vine și ne răpește pe toți, teleportându-ne (cu ajutorul coifului) direct pe Elbrus, locul preferat de distracție al lui Promy. ”Ia te uită, nu-i ajungea bruneta, acum a agățat și-o blondă! Și se distrează cu amândouă odată, am zis eu că băiatul ăsta, indiferent cât e de deștept și de drăguț, nu are caracter! Porcul!”, mormăie Antenuța. Imediat, ne pune pe toți în lanțuri. Slavă Domnului, fără piron, așa se mai poate respira (probabil că s-a gândit că există un risc mare ca eu și Jill să murim și să-i stricăm plăcerea, ea, spre deosebire de tăticuțu’, gândește, de aceea e zeița înțelepciunii). Și fără păsărele antropofage. Cel puțin deocamdată.  

Pentru început, Antenuța se repede asupra lui Promy, lovindu-l pe unde nimerește, cu o sălbăticie demnă de o zeiță a înțelepciunii. Unghiile ei tăiate scurt, lăcuite, impecabil manichiurate, se transformă în gheare metalice ca ale păsărilor de pe lacul Stymphale cu care sfâșie adânc pieptul gol al lui Promy. Sângele curge șiroaie, dar Promy nu scoate nici măcar un suspin. Unde-i Her cu săgețile lui înmuiate în veninul Hidrei din Lerna ca să ucidă păsările de pe lacul Stymphale? Aoleu, iar păsărele sau numai păsărici? Antenuța trece de la Promy la mine și mă bombardează cu raze laser din ochii de safir (cel puțin la fel de tăioase și ferbinți ca fulgerașele lui tăticuțu’). Eu, Promy și Jill suntem însă toți foarte hotărâți să nu-i spunem ce-i cu tăticuțu’. Oricum, în cel mai nefericit caz, a citit deja pe blogul meu unde e (ea știe să folosească noile tehnologii), dar nu poate ajunge acolo singură (știe să se teleporteze doar pe Pământ, cu ajutorul coifului). În același timp, Promy declară că preferința lui pentru muritoare este fermă și ireversibilă și că nu s-ar însura cu Antenuța nici dacă ar fi cu memoria ștearsă, în comă sau criogenat, ceea ce o scoate din minți pe zeița înțelepciunii.

Îngrijorat că timpul trece și că a început deja ”Sulyman Magnificul”, Promy îl cheamă pe cântărețul din fluier: ”Sun is up”, dar acesta nu răspunde. Ce naiba a mai făcut, pe unde mai umblă? Se termină ”Suleyman” și n-o mai putem teleporta pe Hera. Iar la Her nu putem apela, e ocupat să... ocupe Olimpul, și, oricum, nu are aceeași putere în fața Antenuței. Deodată, Antenuța ridică ramura ei de măslin (copacul ei simbol, cu care a ”cucerit” orașul Atena în lupta cu Poseidon) și mă transformă într-o omidă. Una micuță, de culoare incertă: maroniu-verzui-gălbuie. Ceva între diaree și borâtură. Era tot ce am visat: ori mă vindec de fobia de omizi, ori voi muri. Prima variantă e, într-adevăr, posibilă, dar a doua e foarte probabilă. Antenuța se pregătește să mă strivească în fața lui Promy. ”Sun is up!” Să vedem care fobie e mai mare: a mea de omizi sau a ei de Inna. ”Sun is up!” Degeaba, cântărețul din Hamelin nu mai vine. Mai târziu e prea târziu, vorba lui Promy. ”Forget Domani / For tomorrow never comes”. Antenuța zâmbește enigmatic precum un Sfinx. Sandaua ei se apropie de mine tot mai mult, implacabil, uriașă și amenințătoare precum un tanc. Un strop de sânge fierbinte cade de pe talpa ei peste mine, masiv ca un meteorit. Presse-papierul s-a făcut țăndări (cine zicea că e ”unbreakable”?), Zidul se prăbușește iar peste mine. 10, 9, 8, 7, 6, 5... ”Let me breathe!”

În sfârșit, cântărețul apare, cu privirea rătăcită, împleticindu-se la fiecare pas. Are ochii injectați, pupilele dilatate și nasul roșu, umflat, pe punctul de a exploda și a ne împroșca pe toți. Fornăie suspect. Deși nu prea vede pe unde merge și se împiedică în mod constant atât din cauza drogurilor, cât și a hainei sale cenușii, prăfuite, lungi până în pământ, cântărețul apucă să mă ridice de pe jos în ultima secundă, înainte să mă storcească Antenuța, apoi rostește o formulă magică și mă face la loc cum am fost. Așadar, nu s-a terminat, telenovela continuă. Apoi, începe să-i cânte Antenuței ”Sun is up” cu înflăcărare, iar aceasta împietrește de parcă ar privi-o însăși Meduza (na, că blestemul s-a întors împotriva ei). Cântărețul zâmbește satisfăcut, o preschimbă și pe ea într-o omiduță (albă ca zăpada, e doar virgină) și îi eliberează pe Promy și pe Jill. Îl îmbrățișează pe Promy cu multă pasiune, de parcă nu l-a mai văzut de mii de ani și, într-un acces de entuziasm (are și el o fobie... de fete bătrâne, mai ales de cele care nu țin pasul cu moda și nu știu să aprecieze o melodie interpretată de Inna), se pregătește s-o calce pe Antenuța, numai că Promy o smulge la timp, o ascunde într-o casetă de bijuterii... zdrăngănele de-a mea și țipă la marele artist din Hamelin (după formula cunoscută: numărul de decibeli crește direct proporțional cu apropierea deadline-ului):

– Ce-ai făcut, mă, amețitule, pe unde ai umblat?! E târziu. Ile era să fie călcată de Antenuța, iar eu să fac infarct. Se termină episodul din ”Suleyman” și gata, totul e pierdut. Poate că deja e prea târziu. Iar tu nu mai pupi nicio aromă specială de la Bebe.

Cântărețul mărturisește încântat că a ajuns din greșeală la Singapore, în căutare de turism sexual cu minori. Promy se enervează și l-ar muștrului bine (din motive atât morale, cât și manageriale), dar nu mai e timp. Mă dă pe mine repede cu crema reparatoare cu ambrozie și nectar ca să se vindece rănile, deși situația nu e așa de gravă ca data trecută. El nu vrea să fie uns cu cremă: e târziu, nu e nimic grav, și, la urma urmei, mai bine să-l vadă Olimpul cu un ochi vânăt, nasul tumefiat și buzele însângerate, să înțeleagă odată de ce abia așteaptă să se însoare cu Antenuța.

***

Ne teleportăm în ultimele minute ale episodului (cu tot cu Antenuța-Omiduța). În vârful Olimpului, pe Mytikas, tronează Madame Hera, îmbrăcată cu niște pantaloni mulați aurii și o cămașă bleu de tip office descheiată, lăsând să se vadă un maieu înflorat, un lanț greu de aur cu diamante și o broșă imensă cu smaralde și rubine. Poartă o pălărie mov, înaltă, cu pene de struț multicolore pe cap și papuci din blăniță de iepure siberian în picioare, ultima modă. Pare înțepenită... din cauza scaunului incomod, dar și a lui ”Suleyman Magnificul”: urmărește complet transpusă telenovela. Mai e puțin, trebuie să ne grăbim. Ajuns lângă Hera, Promy o teleportează imediat, parcă fără nicio ezitare, pe SPP1001. Cred că se grăbește atât din motive de timp, cât și pentru că nu mai suportă să-i contemple îmbrăcămintea. Cu siguranță, fetele bătrâne și de modă veche ca Antenuța sunt preferabile. Apropo, Hera nici nu și-a dat seama că a fost o revoluție! ”A fost sau n-a fost?” Măcar să fi făcut și ea o scenă de tip ”Moare regina Cleopatra!” sau ”Moare Kim Jong Hera!” Așadar, Promy ia imediat sceptrul cu fulgerașe căzut din mâinile stăpânei, se așază pe tron și-i salută pe zeii olimpieni pe un ton aparent calm și detașat:

– Dragii mei, mă bucur că vă revăd. Mă rog, vorba vine. Ia uitați-vă ce surpriză, nu? Tăticuțu’… Știți Voi Cine a avut dreptate că vreau să-i iau locul. Chiar asta am făcut. Vă rog să veniți cu toții să vă închinați noului stăpân... mie, la o distanță igienică de 10 de metri, să nu îndrăznească nimeni să se apropie mai mult! Nu mișcați, am sceptrul cu fulgerașe și nu voi ezita să-l folosesc. Ares, te-am avertizat, pe tine o să te lovesc de trei ori că procesezi mai greu! Hermes, nu mișca, știu că nu ai niciodată stare până nu mă umpli de bale de bucurie, dar acum te vei abține! Bine, dacă îți plac fulgerașele... Ca pe vremea lui tăticuțu’ săracu’. Hades, ce ți-am spus, de ce nu mă asculți!? Artemis, nu pot să lovesc o domnișoară, cred că pe tine te va atinge altă săgeată... a lui Eros: te vei îndrăgosti de cântărețul din fluier. A, și am uitat să le prezint pe cele două muritoare de lângă mine: la dreapta mea, bruneta e Ile din Titan, iar la stânga, blonda e Jill din ”Brazil”. Cred că lipsește o roșcată. Ăsta de la picioarele tronului e cântărețul de fluier din Hamelin, artist de renume. Dacă nu știți unde-i Hamelin, dați un search pe Google Maps. Și vă rog să vă uitați ce mi-a făcut ”nevasta”, Antenuța-Omiduța... E aici în cutie. Cum se zice în manele, are ”tracțiune mare”, ”caroserie nouă, kilometri puțini”... sau chiar 0, e ”foarte sălbatică, așa e din fabrică”, ”are basul tare, are difuzoare” și ”temperatură mare... între picioare”. ”Mișcă-mișcă din buric, Olimpule!” Dansează pentru mine! La distanța igienică de 10 metri, am spus! ”Haide, Promy, ia-o acasă! / N-o iau că-i periculoasă.” Să mă înțelegeți de ce prefer muritoarele.

După circa o jumătate de oră, apare și Her cu ”armata”. Răsuflând ușurat, Promy îi predă tronul și sceptrul, în uralele mulțimii. Her ne îmbrățișează pe toți cu putere, gata să ne sfărâme. Poartă blugi rupți, mulați și un tricou albastru, strâmt (branduit ”Occupy Olympus!”) care îi pun în valoare corpul musculos. Promy îi face cu ochiul (cel stâng, rămas intact), de un albastru fosforescent ca al extratereștrilor rebeli din ”Dune” și-i spune încet, la ureche:

– Bine ai venit, frățioare! Dacă mai întârziai un minut, mă anchilozam mai rău ca pe Elbrus (pe care, fie vorba între noi, am avut plăcerea să-l vizitez iar, știi că ador călătoriile). Uite, frate, o să-ți fac un tron ca lumea: directorial, rabatabil, reglabil, ergonomic, cu mecanism cu balans, din piele, nu porcăria asta, eu am înțepenit de tot. În schimb, te rog ceva: să te abții deocamdată să dai o lege anti-fumat, anti-ketchup ori anti-pizza!

– Promy, voi interzice fumatul, pizza și ketchup-ul doar în sala tronului, în rest sunt permise. Deocamdată. Nu vezi? Ne-au împânzit fast-food-urile și, la urma urmei, chiar și produsele noastre tradiționale, ambrozia și nectarul, sunt foarte nocive, cu atâtea glucide  – de zece ori mai dulci ca mierea! Te rog să le verifici anual glicemia și colesterolul olimpienilor la laboratorul tău.

– S-a făcut, dar să interzici numai fumatul clasic în sala tronului. Te rog să-l permiți pe cel electronic. Și să nu aud cumva de măsuri anti-alcool, ce, suntem fundamentaliști islamici? Iar aliații noștri s-ar supăra foarte tare. Să știi că, dacă îmi ajunge la ureche așa ceva, vin la ședință cu chadorul în semn de protest. O să fie manifestații mai mari ca în Turcia anti-Erdogan, îl aduc și pe Suleyman în persoană.

– Bine, Promy, fumatul electronic e acceptat în sala tronului. Deocamdată. Consumul de alcool – permis și el. Deocamdată. Dar poate dau o lege anti-depresie: cine e depresiv va fi exilat pe SPP1001.

– Depresiv, ai? OK, știu un leac perfect pentru depresie. Nu de alta, dar eu am inventat medicina.

Promy scoate rucsacul și se apucă să scotocească febril prin el. În câteva secunde, ia de acolo o pungă de bruschete Maretti cu pizza și începe să crănțăne în fața tronului. Adulmecă și linge îndelung, răvășit de dorință, fiecare felie înainte de a o ronțăi lent, savurând-o pe deplin. Geme de plăcere și simulează orgasmul.

– Ce mănânci acolo, frățioare? sare Her.

– Ah, Maretti cu pizza, Her! Ah, Maretti cu pizza! Aaah! Ce, mă exilezi pe SPP1001?

– Nu, Promy, vreau și eu!

– Nu împart Maretti cu tine, Her, ia-ți laba de pe ele!

Văzând că n-are nicio șansă să ajungă la Maretti, Her se întoarce spre public, își dă părul lung, auriu pe spate, își flutură mâinile și zâmbește larg, arătându-și dinții de un alb orbitor. Toți îl aclamă. În aplauzele publicului, Her își rostește discursul de înscăunare: ”a venit timpul schimbării, we are the 99%, puterea e în mâinile noastre, e un act de justiție, v-am salvat de dictatorul ăla care ne-a terorizat, ne-a vândut nectarul pentru o plasmă și a luat ambrozia de la gura copiilor noștri, ați văzut ce-a făcut guvernarea dezastruoasă de dinainte, ce corupție, ce șpăgi, ce taxe și impozite, ce tiranie, începe o noua eră pentru Olimp, a venit timpul schimbării...”

După cinci minute, Promy se strâmbă de dezgust și-mi dă coate:

– La-la-la, bla-bla-bla. Hai să plecăm, Ile! Mai bine îmi cânți ”Odă pentru Kim Jong Ile” aia a lui fii-tu: ”Cât de tâmpită ești tu, Kim Jong Ile! Cât de proastă și de nesmițită ești tu, Kim Jong Ile! Cât de rea și de perversă ești tu, Kim Jong Ile! Cât de dobitoacă ești tu, Kim Jong Ile! Cât de ticăloasă și de dusă ești tu, Kim Jong Ile! Te urăsc, te urăsc, te urăsc!” Haide, Kim Jong Ile, Olimpul ăsta nu e prea departe de oamenii din Neanderthal, nu cred că mai e cazul să mergi acolo. Și trebuie să culegem iarbă pentru Antenuța. Nu mânâncă decât iarbă bio, Sophia Aletheia Gingo Biloba Omega 3 Q10 Probiotic 10 Bifidus 8 Multivitamin Lutein Taurine Lecithin L-Tyrosine Glutamine L-Carnitine.... ăsta e doar începutul, să spui numele buruienii ăsteia  durează mai mult decât Congresul ONU sau al enților și numai cântărețul din fluier poate să-l pronunțe. Să căutăm ceva de băut pentru aliații noștri aleși, Pan, Chiron, Eros et co., că doar n-o să-i servim cu bere la pet de-a ta, Ile. Dacă vrei să-i chemăm în Titan, la București, dă mopul ăla jos de la intrarea în holocătărie, o să se împiedice Eros de el și te face să te îndrăgostești de ”Motanul Felix”. De Antenuța mai scapi, dar de Antenuțele lui ”Felix” nu, n-ai nicio șansă, vrei să ajungi în gura lui Gâdea, Badea și Ciutacu? Mai bine o țintește Eros pe Antenuța-Omiduța să se îndrăgostească de altcineva, de Pan de pildă, că-i destul de sălbatic... pasional pentru ea și-i poate face dedicații la nai. Săraca Antenuța e disperată rău, are ”temperatură mare între picioare”, mai ales acum că are atâtea! Și, la sfârșit, vreau să savurez din nou liniștea, măcar pentru 5 minute, să fiu iar fericit. În brațele unei muritoare.