Sper că va urma învierea după
disperare, agonie, descompunere și moarte și în China în care te confrunți nu
atât cu Marele Zid, cât cu Marile Ziduri ale persecuției, corupției și cenzurii
(”The Wall” ca-n Pink Floyd). Iată, de pildă,
persecuția cultului Falun Gong în China: din anii ‘2000, de când au început
arestările masive la adresa cultului Falun Gong (din cauza popularității
crescânde a cultului... regimul comunist chinez nu vrea să fie cineva mai
popular ca el), un cult desprins din învățăturile vechi budiste, bazat pe
principiile ”adevăr, compasiune, toleranță”, au dispărut în închisoare cu
milioanele. Mii și mii au fost torturați până la moarte, respectiv mii și mii
cu organele prelevate anual. Sunt deținuți chiar și copiii, la fel ca în Siria,
Coreea de Nord ori în Palestina. Sute de mii ajung în lagăre de muncă unde
devin o bancă vie de donatori de organe.
Revoltați de toate acestea, medici precum
dr. David Kilgour, ex-secretar de stat canadian şi dr. David Matas, avocat
specializat în materia drepturilor omului, fondatorii fundației DAFOH (Doctors Against Forced Organ Harvesting),
au demonstrat prelevarea forțată de organe (în special de la membri ai cultului
Falun Gong) în raportul lor și au lansat o campanie la nivel internațional
împotriva recoltării forțate de organe.
În China, la închisoare, prin grija
regimului comunist chinez față de popor, un exemplu de adevăr, compasiune și
toleranță și el, mare maestru și master-chef numai la minciunele, corupție și
abuzuri (în serviciu) ca politicienii noștri, condițiile sunt atât de umane
încât nu mai vrei să pleci niciodată de acolo. Mai exact, ești stimulat să
recunoști că ești diavolul, ai distrus Pământul și planeta Krypton a lui
Superman cu bastoane electrice (până nu se mai recunoaște nimic din fața ta ori
organele sexuale), pus să faci tot felul exerciții de gimnastică de întindere
sau contorsionism până oasele tale sunt rupte sau strivite complet, trimis la
bazin... într-o cutie cu apă murdară luni la rând, ars, înghețat, înfometat (mă
rog, hrănit doar cu bătăi și cu un tub așezat în nas... cu apă clocotită,
urină, fecale, ulei cu piper, oțet etc.). Ile a simțit că se îneacă și moare
numai când a făcut o endoscopie (acum 20 de ani), cu un tub instalat în nas
până în stomac. A fost cea mai neplăcută analiză. Nu acceptă tub nazal de
hrănire nici pentru boala Huntington.
În închisorile chineze torturile încetează
numai când ajungi să te renegi pe tine și principiile tale, să te dezici de
Falun Gong, să te declari reeducat și să mulțumești din inimă partidului că
te-a salvat din ghearele diavolului și ale superstiției. Din leguma putrezită
de 20-30 de kile se mai lasă, în China, doar organele pentru recoltare și
trafic. Indivizi practici și întreprinzători: un rinichi costă 62.000 de
dolari, rinichi plus pancreas – 150.000 dolari, un ficat – 98-130.000 dolari,
un plămân – 150-170.000 dolari, cornee – 30.000 dolari, o inimă –
130.000-160.000 dolari.
Recoltarea
forțată de organe a început în 1984 atunci când o lege a permis această
practică. Publicul a devenit conștient de această practică datorită mărturiei
dr. Wang Guoqi în 2001 în Congresul american. Peste tot în alte părți ale
lumii, recoltarea de organe de la prozionieri este interzisă. În 2006, primii
martori și apoi raportul dr. Matas și Kilgour au specificat că organele sunt
prelevate de la prizonieri încă vii, de la practicanții Falun Gong în special.
Interviuri telefonice realizate de dr. Kilgour și Matas au demonstrat că în 17
locații se procurau organe de la deținuții practicanți Falung-Gong.
Iată
și o înregistrare cu un doctor de spital, apărută în cartea ”Bloody Harvest” a dr. Matas și Kilgour:
”Solicitant:
- Vreau să știu cât durează pentru un transplant de ficat.
Dr.
Dai: - Avem furnizate organe zilnic. Facem zilnic.
Solicitant:
- Vrem unele proaspete, vii.
Dr.
Dai: - Sunt toate vii.
Solicitant:
- Am înțeles că unele provin de la practicanții Falung Gong care sunt foarte
sănătoși.
Dr.
Dai: - Avem. Nu pot să vorbesc clar la telefon.
Solicitant:
- Dacă îmi puteți găsi acest tip, vin repede.
Dr.
Dai: - E OK. Vă rog să veniți.”
Autoritățile chineze au recunoscut în 2005 că 95% dintre organele folosite
pentru transplanturi provin de la deținuți (deși nu admit că pușcăriașii sunt
uciși pentru organe), iar în 2014 au declarat prioritate zero oprirea practicii
de prelevare a organelor de la deținuți. Însă
suspiciunile rămân: conform unui raport al dr. Kilgour și Matas din 2016, sunt,
în continuare, între 60.000 și 100.000 de transplanturi anual în China, dintre
care majoritatea au la bază organe de la prizonieri de conștiință. Pe ansamblu,
din 2000-2016, peste 1,5 milioane de transplanturi au avut loc în 712 centre,
cu peste 300.000 dintre ele desfășurându-se în centre neoficiale. Doctorii au
pierdut șirul transplanturilor, unii au făcut și 6 transplanturi de ficat pe
zi. Aceste descoperiri au apărut ca update la cărțile ”Bloody Harvest” (2009) și ”The
Slaughter” (2014).
Până și unii oficiali ca Huang
Jiefu, directorul departamentului de transplant de organe din Beijing, a admis
la un summit pe această temă de la Vatican (în februarie 2017) posibilitatea
continuării recoltării de organe de la prizonieri în ciuda interdicțiilor oficiale și a toleranței zero,
căci China e o țară mare: ”E toleranță zero. Totuși, China este o țară mare cu
1,3 miliarde de locuitori, așa că cred că mai sunt unele încălcări”. Oricum,
Huang Jiefu a fost dintre cei care au atenționat cu privire la recoltarea de
organe de la prizonieri printr-un raport din 2008 publicat în ”The Lancet”, în care susținea că mai
mult de jumătate dintre organe se prelevează de la prizonieri.
Toleranță zero și mici
încălcări? Se realizează
circa 10.000 transplanturi anual, spune partidul măreț și glorios, dar, de
fapt, se estimează că numărul lor se înscrie între 60.000 și 100.000, poate și
mai mult, după cum arată rapoartele amintite anterior. Declarațiile partidului
sunt o minciunea stricată, de neînghițit și de nedigerat. Mii de prizonieri de
conștiință sunt executați anual pentru organe, iar afacerea merge mai departe.
Merge, merge și așa, vorba românilor, sau nu? Să le urăm avânt revoluționar și
elan muncitoresc în activitatea efectuată cu sprijinul sistemului de sănătate,
al doctorilor și al spitalelor?
***
Pe lângă persecuția cultului Falun Gong și
traficul de organe, regimul comunist chinez se remarcă și prin performanța de a
deporta refugiații nord-coreeni (premiați cu o vacanță într-un lagăr de
exterminare nord-coreean sau, direct, cu execuția). Refugiații nord-coreeni din China au o viață (vorba vine viață, de fapt,
doar supraviețuire și, de multe ori, nici asta măcar) în clandestinitate, fără
acces la servicii medicale și școală și sunt victime ale traficanților de carne
vie și ale exploatării.
***
Și circa un milion de musulmani sunt
victime în centre de reeducare din cauza religiei și a etniei lor în Regiunea
Autonomă Xinjiang Uighur (printre ei uiguri și kazahi).
***
Mai mult, sistemul comunist actual este și
as în ce privește cenzura (nu mai poate apărea pe net nici ursulețul Winnie the
Pooh pentru că seamănă cu Ji Xinping, mai nou un lider introdus oficial în
statutul partidului cu aceeași autoritate ca Mao și fondator al unei noi ere...
epoci de aur). A fost declarat război meme-urilor cu președintele și a fost
interzis și ultimul film cu ursulețul Winnie. O, nu, ursulețul Winnie e mult
mai simpatic, nici nu încape comparația! Și, apropo de cenzură și represiune,
Liu Chengjun a fost arestat și torturat până la moarte pentru infiltrarea în
sistemul de televiziune prin cablu și prezentarea unui reportaj despre
persecuția cultului Falun Gong.
***
Regimul e și maestru la amnezie colectivă,
începând cu uitarea miilor de victime ale protestelor de la Tiananmen. Dar
poate că totul e numai pentru pacea și liniștea noastră, de fapt, nu liniștea,
ci tăcere... a pumnului în gură (un președinte pentru liniștea noastră era și
Iliescu cândva, iar noi vroiam să știm adevărul despre revoluție și mineriadă).
În China, lumea a uitat, nu prea mai vrea
să știe sau e forțată să uite, arată foarte bine documentat, impresionant și
convingător Louisa Lim în îndrăzneața ei carte, ”Republica Populară a
Amneziei”. Printre puținii care încă rezistă, plâng victimele fără lumânare (că
nu e permis să faci o comemorare în spațiul public) și-și continuă lupta pentru
adevăr, se numără bătrânelele (bunicuțe) Zhang Xianling și Ding Zilin, mame ale
unor băieți uciși la proteste și fondatoarele asociației ”Mamelor celor din
Piața Tiananmen”. Nu se tem de sistem, în ciuda hărțuirilor, arestărilor și
supravegherii permanente. Mai curând sistemul se teme de ele, ia uitați, de
niște bunicuțe. Iar în Hong Kong, unde mai există ceva libertate de expresie,
au loc comemorări anuale (dar și acolo se mai uită, iar lumea e preocupată
preferențial de situația din Hong Kong, de drepturile celor din Hong Kong și de
problematica secesiunii de China).
Tare, ca de obicei, deloc surprinzător, în
ce privește ororile din China, ONU este modern și sublim, dar lipsește aproape
cu desăvârșire. Eventual, răspunde exclusiv prin faptul că unicul și
inegalabilul, autenticul și originalul Consiliu de INseecuritate O,NU (”united nothings”) dă un veto după altul
(prin Rusia și China!) oricăror rezoluții de tragere la răspundere a oricărui
regim. Altă întrebare și niciun răspuns, în afară de minciunele necomestibile?
Sau o tăcere cutremurătoare ca un urlet?
***
O,NU rămâne o instituție-fantomă, dar noi
ceilalți nu vrem să fim așa și știm că un simplu gest de solidaritate (ca un
sărut gay salvator, o îmbrățișare titanică să ne facem praf... de stele ori o
limbuță de-a nepotului, motanului și titanului Pesi (Piersicuță) să ne lingă
cicatricele și rănile interioare și exterioare)
poate face diferența. Continuăm să credem asta și, când nu putem, să
pariem pascalian pe asta. Uneori e bine și să te prefaci că-ți pasă, cum știm amândoi
foarte bine. Apoi începe să-ți pese cu adevărat.
Șocată, îngrozită, îndurerată și disperată
de cele întâmplate în China, Ile s-a hotărât să ia drumul mătăsii (țesute din
lacrimi, sânge și sudoare), deși
cu greu nimerește buda și acasă și nu mai știe să se descurce cu ea, și-a
pierdut reflexele, nu mai e nimic automat și totul e foarte complicat pentru ea
din cauza bolii Huntington. În plus, se gândea că nu o să reușească să
organizeze nimic și o să uite (uită tot, uneori și de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu
uită de ea). Și nici ea nu era tocmai de acord cu călătoria (darămite restul
familiei), dar nici nu vroia să renunțe căci dorea să încerce să facă un gest de solidaritate cu
victimele traficului de organe, refugiații coreeni deportați (pentru a fi
executați sau trimiși în lagăre de exterminare) și victimele protestelor din
Tiananmen (partidul nu recunoaște nici acum represiunea).
Cu ajutorul lui Dumnezeu Ile a reușit însă
să fie în piața Tiananmen și să-și facă micul protest, cu toate că
era foarte obosită (după un drum de aproape 20 de ore), era aglomerat, mulți
paznici, se vedea deja cu tubul nazal de hrănire... cu apă clocotită, urină,
fecale, ulei cu piper, oțet etc. (și ea nu vroia decât cu veninul Hidrei... ca
la Her - Heracle) și incapabilă să-și rostească ultimele cuvinte (”cao ni ma” –
”pizda mă-sii” pentru partidul comunist și mărețele sale realizări – singurele
cuvinte pe care le știe în chineză de când lucra la cazino). S-a gândit la Liu Chengjun, arestat și torturat
până la moarte pentru infiltrarea în sistemul de televiziune prin cablu și
prezentarea unui reportaj despre persecuția cultului Falun Gong și organele
prelevate de la cei torturați până la moarte. Și, deși simțea epuizare, frică
și neputință, a pus totuși pancartele pe jos, le-a făcut poze sub nasul
paznicilor și al numeroșilor turiști și apoi a plecat la hotel.
Acolo, la fel ca în Iran, a
putut observa că internetul e modern și sublim, dar lipsește aproape cu
desăvârșire. Facebook, Twitter, youtube, gmail sunt interzise. Există doar
rețele locale de socializare, atent supravegheate și foarte cenzurate. Când a
reușit să se loggeze pe Hotmail și să trimită un mail (”am ajuns”) ca să nu
facă maică-sa infarct, nici eu (ultimul, în cazul meu), s-a închinat, apoi n-a
mai putut să intre nici pe Hotmail. În mod bizar, a reușit să acceseze site-ul
sirian pentru drepturile omului OSDO (Observatorul Sirian pentru Drepturile
Omului – Syrian Observatory for Human
Rights). Ăsta nu era interzis!
Televiziuni există (tot
supravegheate și cenzurate) ca BTV, public, deținut de guvern (generalist +
artă, știință și educație, divertisment, finanțe, sport, lifestyle, tineri,
știri, copii) și CCTV, public (50 de canale) – canale TV similare celor
occidentale (apropo, Beijingul pare mai modern, mai civilizat și mai curat ca
Bucureștiul, are un look occidental (cu excepția imaginilor cu Mao) și sunt
prezente mărci ca Gucci, Prada, Chanel etc.). Supravegherea și birocrația se
observă chiar de la formularele de viză (complexe, cu multe informații
personale și unde trebuie să scrii programul pe zile).
Până la urmă, Ile s-a descurcat
cu micul protest și cu pancartele, nu și cu plățile în lei și Euro din aeroport
(se uita la euro și la lei fără să recunoască bancnotele, fără să înțeleagă ce
se întâmplă, noroc că au ajutat-o vânzătorii). La fel, și-a continuat dulcile
căderi pe trepte, la baie și la toaletă, ca să nu cumva să-și piardă bunul
obicei, dar Dumnezeu a ajutat-o și e bine. Surprinzător, a făcut mai ușor plata
în yuani. Dar, dacă nu ar fi încercat să meargă, ar fi regretat. Acum e
fericită că a fost și încearcă să se gândească la lucrurile frumoase din
ororile astea cum ar fi rezistența prizonierilor (în particular Falun Gong), a
bătrânelelor activiste în memoria fiilor lor pierduți, Mamele din Tiananmen și a celor solidari cu ei. Și,
într-un final, dacă Marele Zid rămâne în picioare, Marile Ziduri se prăbușesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu