sâmbătă, 23 mai 2020

Pariul pe iubire 4. Frații gemeni, memoria și recunoștința





Nu știați că am distrus și planeta Krypton a lui Superman? Asta e cartea mea de vizită și pe Gliese, planeta mai umană decât Pământul, aflată la 20 de ani lumină de Pământ. Gliese e o planetă normală, nu de supraoameni ori paradisiacă, ce empatizează cu Pământul.
Am venit pe Gliese pe vremea inchiziției. Atunci eram în Italia. Am intervenit în favoarea unei femei ce fusese condamnată pentru vrăjitorie pentru că avea o pisică. Și în apărarea pisicii. Am fost condamnat ca vrăjitor cu atât mai mult că aveam poțiuni magice numite medicamente. Spre durerea, stupoarea și rușinea mea, am fost torturat de zeii-oameni de data asta și era să fiu ars pe rug. Un prieten a intervenit pentru mine, mituind paznicii și călăii și eliberându-mă. Apoi am fugit cu o farfurie zburătoare cu viteza luminii spre Gliese. Am călătorit 20 de ani.
Pe Gliese i-am ajutat ca pe pământeni (dăruindu-le focul și învățându-i științele și artele), dar ei sunt mai recunoscători. Ca dovadă inaugurarea statuii mele moderne de la muzeul de artă din Atarsi (Atarsia): țevi încolăcite din care iese un falus vertical, altă ipostază decât cea de pe Elbrus. Mai am și alte statui moderne cum ar fi o sferă încolăcită de altă sferă (iubirea lui Prometeu pentru planeta Gliese) ori statui clasice precum ”Prometeu are grijă de un bătrân”, ”Prometeu învață un copil să scrie”, ”Prometeu coafeză o fetiță” ori ”Prometeu joacă mingea cu un băiat”.
Dacă acum cinci-șase ani, înainte, în timpul și imediat după revoluția noastră democratică, pe Gliese eram și mai neliniștit și înfricoșat decât în Olimp, îngrijorat (de Pământ), mă simțeam vinovat că fugeam (fie și pentru scurt timp) și rușinat de Pământ și de mine însumi, acum încerc să mă simt acasă peste tot, pe Pământ, VJ45 sau Gliese.
Ca dovadă, am povestit nu doar despre gadgeturi (noul iPhone 22, proiectat de mine, cu multiple funcții, pe care poți vedea, asculta, mirosi, atinge și chiar gusta ceea ce e prezentat), ci și despre condamnările de pe Elbrus (în lanțuri, cu piroane, ger și jeg, cu vulturul mâncător de ficat) medicilor de la spitalul Elevallid din Atarsia de pe Gliese unde mi-am făcut acum trei ani și mai bine transplanturile de ficat, inimă și rinichi și unde merg lunar la analize și consultații. Erau pe punctul să facă infarct când au aflat. Doctorul cardiolog a leșinat, iar internistul a căzut, șocat de ce aflase.
Tot pe Gliese oamenii (nu eu, eu am creat oamenii și gliesienii) au frați gemeni care împărtășesc și ei ce simt pământenii și care în același timp scriu memoriile lor. Ile are și ea o soră pe Gliese care a empatizat cu ea. Mai mult, când am fost pe VJ45, planeta artistică ce împărtășește cu refugiații și te ajută să te regăsești, VJ45 a pus în scenă o întânire (tragică) cu sora de pe Gliese. Mai exact, după ce mă pierduse pe mine și știa că avea să dispară și ea în curând, Ile a acceptat să facă sacrificiul suprem – să fie violată și torturată până la moarte pe stradă de ticăloșii de zei din Olimp și de pe Pământ (Știi Tu Cine... Zeus, Apollo, Hermes, Țarul Putin, Kim Jong-un și al-Assad). Fantome ca ONU, Obama și fostul ei șef fantomă au asistat fără să o ajute, fără să-i dea măcar un Sedatif PC (chit că n-are niciun efect).
A venit doar Ile, sora de pe Gliese, să moară cu ea. Nu a suportat să scrie memoriile și să se uite cum cealaltă Ile de pe Pământ se zvârcolea și urla. Și au murit amândouă. La un moment dat, după atâtea urlete, s-a făcut întuneric și liniște. Liniște totală. Chiar au crezut că au murit. A fost mai real ca orice. Apoi a fost o lumină care s-a aprins brusc și cele două surori au fost resuscitate. Acum, cele două surori s-au întâlnit din nou, de data asta pe Gliese. La calculatorul unde stă cu hanoracul verde și cu picioarele ghemuite, cu mâinile reci și vineții, în camera decorată cu cactuși de un albastru luminos și neverosimil ca ochii extratereștilor rebeli din ”Dune”. Sora de pe Gliese continuă să fie empatică și să scrie memoriile, lucru util cu atât mai mult că Ile uită și se zăpăcește din cauza bolii Huntington. Așa că are de ce să fie recunoscătoare.
 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu