DOMNU’ PONTA, TRĂDARE SĂ FIE, DACĂ O CER INTERESELE PARTIDULUI, DAR S-O ŞTIM ŞI NOI!

Când am auzit la TV că Ponta a participat la învestirea guvernului Ungureanu cu un discurs de susţinere (fie şi ea condiţionată), am rămas, pur şi simplu, siderată. O fi vreo manipulare iar? Cum se poate aşa ceva? Nu urla Ponta, mă rog, ţipa sau, hai, vocifera (că de urlat urlă Antonescu, de-i acoperă pe toţi) de câteva săptămâni bune că vrea alegeri anticipate şi demisia Preşedintelui? Nu îşi asumase acest „program” al străzii? Nu reiterase ideea alegerilor anticipate la consultările de la Cotroceni de lunea aceasta? Nu se angajase să boicoteze guvernul, chiar şi după desemnarea lui M. R. Ungureanu ca premier?

Am verificat presa online şi, din păcate, s-a confirmat fericita veste. Ponta fusese în Parlament, în ziua învestirii guvernului Ungureanu (ieri) şi îşi oferise suportul (punctual, pe proiecte) pentru proaspătul cabinet. Participarea lui Ponta ieri, în Parlament, a arătat că opoziţia are o alternativă la discursul furibund şi găunos al lui Antonescu. Discursul lui Ponta s-a încadrat în alt registru stilistic mai prietenos şi mai deschis: un discurs echilibrat, calm, civilizat, destul de bine articulat şi argumentat, centrat pe conţinut (idei, proiecte, programe) şi nu prea personalizat (cu excepţia câtorva referiri negative la Boc (avertizându-l pe Ungureanu să nu urmeze politica guvernului Boc), Udrea şi Igaş (persoanje contestate vehement de opoziţie/presă/societatea civilă) şi Băse (carenţele de comunicare vizibile în dialogul formal, de 15 minute cu opoziţia la Cotroceni şi o atenţionare specială adresată lui Ungureanu cu privire la relaţia Preşedinte – premier, cu accent asupra separării clare a rolurilor instituţionale). În plus, a fost un discurs european, ancorat în problematica UE şi a situaţiei României în UE. Şi, cel mai important lucru (cel puţin din punctul meu de vedere), discursul lui Ponta a dat semnalul că poate exista dialog între putere şi opoziţie şi că promovează spiritul dezbaterii în spaţiul public, după ce strada, Piaţa, nenumăraţi oameni au reproşat calitatea extrem de slabă a comunicării politice, absenţa transparenţei şi a dezbaterii publice.

Până aici totul e minunat. Şi ar fi rămas aşa dacă atitudinea lui Ponta nu ar fi fost puternic discordantă cu tot ce făcuse şi declarase în ultimele săptămâni. După ce ai spus zile şi săptămâni în şir, chiar până în preziua învestirii guvernului, „Jos dictatorul!” şi ai declarat insistent că vrei anticipate şi demisia Preşedintelui, cum se poate, brusc, să susţii guvernul premierului propus de „dictatorul” Băsescu, chiar şi numai pe anumite proiecte? Prin prezenţa şi discursul său, Ponta a legitimat guvernul Ungureanu, taxat până atunci drept „ilegitim”, având în vedere că era o soluţie impusă de Băsescu, nu avea susţinerea populaţiei şi urma să fie avizat şi votat prin proceduri nu tocmai democratice (ex. lipsa de cvorum din comisii). Schimbarea bruscă de atitudine a lui Ponta denotă iresponsabilitate şi riscă să-l decredibilizeze pe el ca politician, dar şi PSD şi USL.

Vorba lui Farfuridi din „O scrisoare pierdută”: „Da, aşa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie!”, cu completarea lui Brânzovenescu: „Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”