JE SUIS SYRIENNE. PETIȚIE GREVA FOAMEI

Către Siria (regimul al-Assad), ONU, UE, Statele Unite ale Americii, România, Rusia, Iran:

 “Hey you! Don’t help them to bury the live.

Don’t give in without a fight.”

                              (Pink Floyd, “The Wall”, “Hey you”)

După 4 ani de război civil, statisticile sunt șocante în Siria: peste 200.000 de morți, circa 4 milioane de refugiați extern, peste 10 milioane refugiați intern, după ce au fost alungați de la casele lor (aproximativ jumătate din actuala populație), peste 600.000 aflați încă sub blocadă guvernamentală (fără acces la apă, mâncare, energie electrică, încălzire, articole de igienă sau medicamente, „ajutați” de regim doar prin atacuri cu bombe-butoi (uneori cu arme chimice), dispariții forțate și arestări), sute de mii arestați, zeci de mii uciși în închisori/centre de detenție. Mulți copii au fost arestați/forțați să dispară, violați și torturați (uneori până la moarte) de forțele de securitate sau de milițiile proguvernamentale Shabiha.

Din păcate, nu e vorba de numere/statistici, nu sunt ”pagube colaterale”, ”deșeuri biologice”, ”dușmanii poporului”, ”spioni (americani)”, ”teroriști”, ”trădători” sau poate însuși ”diavolul”. Sunt oameni. Paralizați și sufocați de ”Zidul” ignoranței, indiferenței și al urii (ca în Pink Floyd, ”The Wall”). Coșmarul sirienilor a devenit și al meu, de mai bine de 4 ani (nu mă lasă nici pe mine să trăiesc și nici să dorm). La fel ca alți sirieni, am supraviețuit până acum. Oricum, simpla supraviețuire nu e viață. Viața nu poate exista fără pace, libertate, democrație, respectarea drepturilor omului, un minim nivel de trai. Viața înseamnă normalitate. 2+2 să facă 4, nu 5 sau minus 23 de milioane (populația siriană înainte de război în 2011) ori cât vrea Big Brother. ”Hunger Games” și lecția de supraviețuire? Nu, din nefericire, e mai mult lecția de abandon și disperare, agonia celor crucificați și lăsați singuri pe cruce. Ce facem? Așteptăm ca toți să ne stingem în tăcere... într-o tăcere cutremurătoare ca un urlet? „Istoria e un coșmar din care tot încerc să mă trezesc”, spunea Stephen Dedalus in romanul „Ulise” al lui James Joyce. Tot încercăm să ne trezim din coșmarul sirian, dar parcă suntem încă prizonieri în el. ”Is there anybody out there?”

CE ÎȘI DOREȘTE UN COPIL OBIȘNUIT: jucării, un iPad, un iPhone, un joc video, haine noi, rechizite de școală și poate… încă o pizza.

CE ÎȘI DOREȘTE UN COPIL SIRIAN (în special în zonele aflate sub blocadă guvernamentală): să topească zăpada ca să aibă apă de băut, să găsească ceva comestibil (fie și un șarpe, un șobolan sau un păianjen), să descopere o nouă mobilă de ars ca să se încălzească și să supraviețuiască următorului atac cu bombe-butoi.

Un om obișnuit își face PLANURI DE VIAȚĂ (unde să meargă în vacanță, cum să-și decoreze casa, unde să-și trimită copiii la școală etc.).

Un sirian își face PLANURI DE MOARTE: ar prefera să fie ucis de bombe butoi decât de atacuri cu arme chimice, răpiri, arestări sau foame.

Totuși, chiar în acest context, mulți oameni încearcă să rămână umani, chiar dacă nu neapărat în viață (“stay human, not alive”, în termenii lui Orwell). De aceea, în memoria copiilor mei sirieni (îngeri acum) și în semn de solidaritate cu cei care continuă să sufere, străduindu-se, în același timp, să rămână umani, încep greva foamei de ziua mea (17 mai 2015), în speranța că voi primi cadou pace, libertate și democrație în Siria, precum și garanții solide pentru prevenirea pe viitor a oricărei crime politice, cu atât mai mult a crimelor împotriva umanității. Greva foamei e un disconfort fizic minor, nu înseamnă prea mult comparativ cu suferința sirienilor (și a mea din suflet – insuportabile). “Nimic nu e insuportabil în afară de faptul că nimic nu e insuportabil” spunea cândva Malraux. Îl asigur pe Malraux că durerea mea și a sirienilor este insuportabilă.

În acest sens, solicit:

•     Încetarea bombardamentelor aleatoare, inclusiv a atacurilor cu bombe-butoi, utilzând o zonă de excluziune aeriană dacă este necesar

•     Începerea imediată a unor negocieri de pace serioase între toate părțile implicate (inclusiv activiștii democratici nonviolenți) și susținătorii lor internaționali

•     Încheierea tuturor atacurilor cu arme chimice (gaz sarin, arme cu clor etc.)

•     Ridicarea tuturor blocadelor guvernamentale

•     Facilitarea distribuirii rapide și fără obstrucțiuni a ajutorului umanitar către cei în nevoie (în special în zonele aflate sub blocadă guvernamentală)

•     Stoparea detențiilor arbitrare și a disparițiilor forțate

•     Oprirea răpirilor, violurilor, torturilor și execuțiilor civililor, aplicate inclusiv copiilor; încetarea abuzurilor și crimelor comise fie de milițiile proguvernamentale Shabiha, fie de forțele de securitate ori de Statul Islamic

•     Eliberarea deținuților politici

•     Judecarea și condamnarea vinovaților pentru crime împotriva umanității (prin intermediul Curții Penale Internaționale, al unui tribunal internațional ad-hoc etc.)

•     Demararea reformei ONU asftel încât să fie stopate acum și pentru totdeauna crimele împotriva umanității (discutarea propunerii Franței în acest sens, lansarea unei dezbateri internaționale și adoptarea celei mai bune variante); Consiliul de Securitate ONU nu mai trebuie să fie blocat de vetourile Rusiei și Chinei în cazul crimelor împotriva umanității.

•     Iran, Rusia: încheierea susținerii politice și militare pentru regimul al-Assad, principalul responsabil pentru dezastrul curent din Siria.

     

În acest moment, mă simt crucificată pentru fiecare persoană care suferă în Siria și tânjesc să mă pot elibera (împreună cu toți ceilalți sirieni). Nu vreau să las oamenii singuri pe cruce. Refuz să fiu o altă ”cărămidă din Zid” (“another brick in the Wall”) și să asist pasiv la acest coșmar, amorțită confortabil (“comfortably numb”) la televizor sau pe internet. Sper că ne vom trezi din acest coșmar, vom dărâma împreună ”Zidul” ignoranței, indiferenței și al urii și vom face ”casa de copii”, Planeta Siria cea străină, să devină acasă pentru toți sirienii. Casa de copii nu e acasă. Copiii mei sirieni nu ar trebui să se predea când văd o cameră foto (crezând că e o armă), ci ar trebui să zâmbească. Planeta Siria, trezește-te! Pământule, trezește-te!

                             

Je suis syrienne.

      “Hey you! Don’t tell me there’s no hope at all

      Together we stand, divided we fall.”

                              (Pink Floyd, “The Wall”, “Hey you”)

Stay human... and alive!

VA ROG SEMNATI PETITIA AICI:

https://secure.avaaz.org/en/petition/Syria_UN_EU_United_States_of_America_Romania_Russia_Iran_Stop_the_crimes_against_humanity/?oXkwsib

Vă mulțumesc pentru susținere!