Câini turbați și șerpi cu clopoței, invadați de bombe-butoi și hrăniți cu propagandă necomestibilă, iată, vin pe capul nostru! Să ni-l taie?

După atentatele de la Paris și prăbușirea avionului rusesc în Egipt, Statul Islamic se bucură că își face imagine și atrage noi recruți la jihadul anti-Occident și anti-Rusia. Se laudă că a expediat 4.000 de jihadiști infiltrați printre refugiați. Să-l crezi pe Califu’ e totuna cu să-l crezi pe Țaru’. Sunt foarte credibili, logic, nu? Culmea, xenofobia și reacțiile adverse față de refugiați aduc beneficii chiar Statului Islamic: îi confirmă retorica (musulmanii nu sunt bineveniți în Occident, nu pot conviețui cu ceilalți) și stimulează radicalizarea. Oricum, oficial, Statul Islamic s-a disociat de trădătorii lacomi, fricoși și păcătoși, condamnați deja pentru apostazie, care au luat-o la fugă spre Europa și, în mod inexplicabil, au părăsit paradisul din califat. O, Doamne, cum este posibil să plece cineva din califatul mult-visat? Iar milionarii din Arabia Saudită, Qatar și Turcia care au sponsorizat Statul Islamic de ce nu imigrează în califat? Li s-a împlinit visul.

Într-adevăr, Statul Islamic este recunoscut pentru conduita morală ireproșabilă, interzicerea fumatului (nu și a drogurilor, în practica lor kamikaze, mai exact a captagonului, pentru a nu mai simți frica și durerea, nici vreun sentiment de milă față de ceilalți), evenimente culturale (precum târguri de sclavi) și sportive (fotbal cu capete). În pofida avalanșei reacțiilor xenofobe (inclusiv din partea Statului Islamic), s-a demonstrat deja că nu au fost implicați refugiați în atentatele de la Paris (ci cetățeni europeni), iar pașaportul sirian găsit la locul faptelor era fals. În marea lor majoritate, atentatele sunt comise de cetățenii ai țărilor, nu de refugiați sau imigrați. Și de ce lăsăm copiii europeni să fugă de acasă nu la club/discotecă sau la prieteni, ci la Statul Islamic (prin Turcia)? În sfârșit, se pare că s-au luat măsuri mai serioase pentru securizarea frontierei Turciei cu Siria, cu ajutor american.

În ciuda evidențelor, ultimele atentate ale Statului Islamic au suscitat o serie de reacții și măsuri contra refugiaților musulmani (în special din Siria și Irak). În Statele Unite, prezidențiabilul republican Donald Trump cere expres ca refugiații să fie expulzați, iar unele moschei existente suspecte să fie închise. Alt prezidențiabil republican, Marco Rubio, vede în atentatele de la Paris un ”război al civilizațiilor”, musulmanii (echivalați cu Statul Islamic!) vs. Occident. De asemenea, Jeb Bush, Ted Cruz și unii guvernatori (o parte dintre ei chiar cu rădăcini în Siria precum Mitchell Elias Daniels, guvernatorul Indianei) au solicitat și ei să fie primiți doar creștinii. La rândul lui, candidatul republican la președinție, Chris Christie, nu dorește să permită intrarea în Statele Unite nici măcar copiilor sub orfani, sub 5 ani. Între timp, Congresul a votat măsuri mai stricte de verificare și admitere a refugiaților, blocând accesul refugiaților sirieni și irakieni, dar Casa Albă se va opune, Obama îndemnând lumea să nu se sperie de văduve și orfani și să nu se accepte refugiați pe baza unui test de religie. Cu atât mai mult că refugiații sunt victimele Statului Islamic.

S-a ajuns chiar la gratulări de tip ”câini turbați” (prezidențiabilul republican Ben Carson) sau ”șerpi cu clopoței” (comisarul pentru agricultură din Texas). Să nu se dezobișnuiască poate. Dacă ne atacă magazinele, să-i ducem în lagăre, cum am făcut și cu japonezii-americani în al doilea război mondial, în timp ce evreii refugiați au fost expulzați în Europa (bună idee, crede primarul din Roanoke, Virginia). Și haideți să-i introducem pe-ăștia deja veniți pe capul nostru (să ni-l taie, logic, nu?) într-o bază de date specială, cu carduri de identitate distincte și să fie toți strict monitorizați. Nu, domne, nu e suficient ca refugiații să fie creștini, solicităm ca ei să fie fecioare preacurate, virgine, să mănânce vegan, bio, să facă fitness și yoga și să nu fie fani ai lui Lady Gaga ori Miley Cyrus, alte satane! Știți, de fapt, i-am primi pe toți, dar ne e frică. Și le e teamă și musulmanilor să mai iasă din casă sau din tabere de refugiați. Să ne mai minunăm că se ghetoizează sau se radicalizează? Și ne închidem cu toții între Ziduri?

Un fost prizonier al Statului Islamic, jurnalistul francez Nicolas Hénin, avertizează și el asupra discursului fricii, urii și dezbinării, arătând că Statul Islamic abia așteaptă să provoace răzbunare. Nu trebuie să cădem în capcană. Dacă îl sperie ceva, aceasta este unitatea, și nu bombardamentele. Nu îl impresionează suferința, fericirea, nimic din ce ține de viață, e o altă lume. Prostia (spălarea pe creier) se combină cu violența (un melanj periculos). Statul Islamic apelează la tortură fizică, dar și mentală (jocuri infantile și ridicole precum falsele execuții care inițial l-au înspăimântat, însă la un moment dat l-au amuzat pe Nicolas, deși victimă). Jihadiștii urmăresc obsesiv știrile și evenimentele de pe rețelele de socializare și din media, numai că le trec prin filtrul lor ideologic (război sfânt, apocalipsă, semne de la Allah).   

Și să nu uităm, în ciuda aparentelor victorii din Europa, Statul Islamic a înregistrat și reculuri: eliberarea Sinjar în Irak de către kurzi și yazidi ori uciderea lui Jihadi John într-un atac cu drone. În același timp, la Manbij (Aleppo), într-o localitate controlată de Statul Islamic, au avut loc proteste împotriva acestuia. Protestatarii au fost, desigur, împușcați, arestați sau răpiți (asta se întâmplă oricum, la fel ca în cazul regimului sirian, încă și mai distructiv). De asemenea, înfrângerea în fața kurzilor la Kobane (care a constat în 5.000 de morți și 10.000 de răniți pentru jihadiști) a știrbit nimbul de invulnerabilitate al Statului Islamic și a diminuat rata de recrutare de la 3.000 doritori de a adera pe zi la 50-60, după mărturiile unui fost combatant. Acesta din urmă a ajuns la Statul Islamic fără să fie religios/extremist, crezând într-o conspirație SUA-Rusia, din moment ce SUA atacă Statul Islamic și suniții, nu și regimul/șiiții-alawitii, și spunând la interviu că vrea să lupte cu ”cruciații infideli” (foarte simplu, nu ca la un job!). Pierderile de personal (din cauza luptelor și a refugierii multor persoane) au determinat reorientarea strategică spre atentate în țările de origine.

În sfârșit, după atentatele de la Paris și prăbușirea avionului rusesc în Egipt, Țarul a început să atace și Statul Islamic, renunțând... deocamdată la bombardarea rebelilor moderați, susținuți de Occident. Dacă vrea cu adevărat să considere o prioritate internațională terorismul și să lupte (eficient) cu Statul Islamic, Țarul ar trebui să se detașeze de teroristul-șef al regimului sirian (autorul principal al victimelor dintre civili și responsabilul pentru dezastrul curent, inclusiv pentru ascensiunea Statului Islamic prin radicalizarea populației) și să colaboreze cu rebelii, a căror precondiție este eliminarea acestuia. Lavrov solicită renunțarea la această precondiție din partea opoziției și Vestului și... să aștepte alegerile. Între timp, Rusia și China continuă să blocheze în Consiliul de Securitate ONU rezoluțiile de trimitere a teroristului-șef sirian la Curtea Penală Internațională.

Dacă nu a izbutit să-l expedieze pe teroristul-șef sirian la Curtea Penală Internațională, în schimb, ONU a reușit să adopte o rezoluție prin care se angajează ”să combată prin orice mijloace amenințarea internațională a Statului Islamic”. Astfel, Statul Islamic devine prioritate internațională, nu căderea regimului sirian. În acest sens, unele voci europene precum Ministrul de Externe spaniol, Jose Manuel Garcia-Margallo și generalul englez David Richards consideră că ne aflăm în fața unei alegeri dificile de tip Stalin vs. Hitler (al-Assad vs. Statul Islamic) și trebuie să optăm pentru primul... până la alegeri cel puțin. Dar să nu uităm progresele realizate de regimul sirian în lupta cu Statul Islamic: la fel ca rușii, acesta nu a atacat Statul Islamic, a eliberat jihadiști care au pus bazele Statului Islamic (pe ei nu i-a torturat până la moarte), colaborează bine cu Statul Islamic (fac împreună afaceri cu petrol) și a utilizat tot timpul radicalizarea și Statul Islamic ca pe un instrument de a se menține la putere și de a se erija în salvator.

Conform planului de pace de la Viena, negocierile între putere și opoziție încep la 1 ianuarie, guvernul de tranziție se va forma după 6 luni, iar alegerile sunt programate peste 18 luni. Dar nicio pace durabilă, nici tranziția spre democrație nu pot fi girate de teroristul-șef, specialist în dezastre neasumate... la scară universală (depășindu-l pe Ponta Scrat-Copy-Paste). Așa susțin recent și John Kerry, și inclusiv Obama, altfel nu se va încheia războiul, nici învinge Statul Islamic. Până și rușii par să înceapă să înțeleagă. În același timp, instituțiile (atât de slabe și disfuncționale cum sunt) trebuie prezervate ca să nu se ajungă la haos generalizat ca în Irak sau Libia. Iranul (suporter al regimului, care își dorește un aliat șiit/alawit și control asupra armatei/milițiilor Hezbollah via Siria) ar putea prezenta și el o deschidere, deși deocamdată nu pricepe de ce nu ar mai putea candida teroristul-șef al Siriei, doar e un președinte legitim, liber ales, care luptă cu terorismul. Nu numai să candideze, să-i acordăm, vă rog, Premiul Nobel pentru Pace, alături de Țarul Putin și milițiile Hezbollah!

Negocieri de pace la Viena?  Unde e Viena și ce e Viena? Oamenii din Ghouta de Est, aflați sub blocadă guvernamentală, nu știu ce e/unde e Viena. Mulți nu au electricitate, implicit nici TV, de unde să se informeze? Oricum, televiziunea oficială livrează numai propagandă infectă și necomestibilă (oricât le-ar fi de foame). Nu au nici apă, mâncare ori medicamente. Sunt permanent sub asediul bombelor-butoi (mai mult decât Europa sub invazia refugiaților). 50 de cutremure pe zi, uneori și atacuri chimice. Oamenii de rând consideră, de altfel, negocierile de pace o farsă și cred că nu îi apără nimeni în afară de Dumnezeu. Se pare că numai Dumnezeu ne poate proteja, atât în interiorul, cât și în exteriorul Siriei. Conform Syrian Observatory for Human Rights, bombardamentele Rusiei au produs 403 morți printre civili (dintre care 166 femei și copii), iar în ultimele 13 luni regimul a ucis în atacuri aeriene circa 7.000 de civili (969 femei și 1.436 copii), aruncând peste 22.000 de bombe-butoi din elicoptere. Peste 35.000 au fost răniți, iar sute de mii au fost dislocați.

Zilele și nopțile sunt o goană continuă după supraviețuire (și știm și noi, în România, pe vremea comunismului și astăzi), nimeni nu are vreun minut de liniște fără să numere secundele, nici măcar copiii, după cum arată fotografiile unui mare fotograf suedez, multiplu laureat al premiului World Press Photo, Rav Vadgama, în colajul: ”Cum dorm copiii sirieni refugiați?” (http://www.indiatimes.com/news/world/this-photographer-captures-sites-where-syrian-refugee-children-sleep-and-it-will-break-your-heart-247501.html). Păi, pe străzi, în bărci sau în taberele unde se află în prezent, copiii sirieni refugiați nu prea dorm: retrăiesc mereu scenele de război (inclusiv sfârșitul celor dragi, în fața ochilor lor), se tem să meargă la culcare, au coșmaruri și, dacă mai desenează ceva, sunt doar morți, corpuri despicate, arme, elicoptere azvârlind bombe-butoi, case și monumente spulberate, transformate în praf. Și bărci răsturnate și copii înecați. Sunt înfricoșați tot timpul și, mai rău, unii se obișnuiesc să trăiască în frică și au impresia că nu există altceva în afară de frică, după cum admite Mohammed, un băiat de 13 ani din Aleppo, refugiat în Turcia. Ajung să creadă că frica este ceva normal.  

Dar ”obișnuit” nu înseamnă ”normal” și, de fapt, asta nu e viață (de multe ori, nici supraviețuire). Iar dezrădăcinarea și nefamiliarul accentuează frica. Și a noastră. Și a mea. Eu, de când mă știu, mă confrunt cu nenumărate frici și fobii, în primul rând de aceste personaje – Big Brotheri, teroriști-șefi și talibani-șefi, practicile lor și sistemele care le (tot) produc. Am oroare mai mare să le văd pozele (și statuile) decât să privesc paralizată imagini ale mărețelor lor realizări în lupta lor cu ”terorismul” și ”dușmanii poporului”. Și să aud urlete sau tăcerea pumnului în gură. Să ne facem atunci curaj. ”Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan:16).