Poezii

      

      

      Soarele orb

Soarele orb

mă aleargă nemilos prin cameră.

Nu vede nimic,

se orientează strict după miros.

De teamă să nu mă orbească și pe mine

sau să mă ardă,

fug

și încerc să mă ascund în dulap,

în chiloți și pijamale,

cum proceda mâța noastră, Mițu,

când auzea Lady Gaga

de care avea fobie.

Dar soarele orb mă găsește,

mă izbește

cu lumina lui violentă

și mă strânge

dement cu razele lui

până mă fac scrum.

Încântat, țipă de plăcere.

Eu nu mai suport, aș vrea să fie întuneric și liniște.

Încă nu sunt, dar pot să aștept

(cu toate că fiecare secundă durează un miliard de ani,

iar așteptarea pare uneori fără rost).

Așadar, aștept.

La un moment dat vor fi întuneric și liniște.

       Sacul de gunoi

Cândva, am vizitat muzeul de artă din Teheran.

Era unul ideologizat (cu tablouri și sculpturi inspirate din revoluția islmică),

fetele îndrăgostite purtau văl,

iar îngerașii erau acoperiți regulamentar de chador (vălul integral).

O singură sculptură făcea notă discordantă,

(mă mir că ajunsese acolo,

căci nu era în spiritul locului):

niște oameni de bronz

cu un sac de gunoi de plastic pe cap.

Era una reprezentativă pentru oamenii sufocați din Iran.

Sculptura asta m-a bântuit și mă mai bântuie,

am fost foarte șocată și marcată.

La început, m-am simțit învinsă,

înăbușită și eu de sacul de plastic,

odată cu oamenii aceștia.

Dar apoi am realizat că

oamenii sunt de bronz (puternici, rezistenți),

iar sacul este de plastic (subțire, fragil)

și oamenii îl pot sfâșia

ori îl pot spulbera

dintr-o suflare.

 Telfie

M-am speriat că Statul Islamic

mă va decapita

și va juca fotbal cu capul meu,

așa că mi-am pierdut capul.

Dar nu știu de ce îmi fac griji,

yahoo-ii n-au nevoie de cap,

după cum a demonstrat

vizionara, trend-stetter-ul, guru Kim Kardashian

care a trecut de la selfie (imaginea feței)

la telfie (imaginea de la buric în jos).

Yahoo-ii nu au nevoie

decât de ce e de la buric în jos.

Statul Islamic când va avea cap

să înțeleagă?