Și totuși erai o floare de cactus albastră
Ți-au zis că ești
atâția zombie, fantome, animale, legume, vampiri, mutanți, teroriști,
trădători, dușmanii poporului, gunoaie, coșmaruri, catastrofe și dezastre
de n-ai mai
înțeles nimic.
Și totuși erai o
floare de cactus albastră,
sângerând pentru
ceilalți.
Te-au condamnat
că ai violat Leviathani, ai distrus planeta Pământ și planeta Krypton a lui
Superman
de n-ai mai
înțeles nimic.
Și totuși erai o
floare de cactus albastră,
sângerând pentru
ceilalți.
Ți-au smuls
petalele de un albastru luminos și ireal
și nu ai înțeles
nimic.
Și totuși erai o
floare de cactus albastră,
sângerând pentru
ceilalți.
Ți-au rupt spinii
și nu ai înțeles
nimic.
Și totuși erai o
floare de cactus albastră,
sângerând pentru
ceilalți.
Te-au înecat în
bale și te-au călcat în picioare
și nu ai înțeles
nimic.
Și totuși erai o
floare de cactus albastră,
sângerând pentru
ceilalți.
Au lăsat din tine
un ciot murdar și putred
și nu ai înțeles
nimic.
Și totuși erai o
floare de cactus albastră,
sângerând pentru
ceilalți.
Baie
Oricâte dușuri
făceam,
tot mă simțeam
murdar.
Eram un biet oscior
acoperit de o
crustă uriașă de jeg
pe care n-o mai
curăța
nici potopul.
Apreciam totuși baia
căci mii de ani,
înlănțuit pe
Elbrus,
nu mă spălasem
decât în sânge...
și în balele
zeilor
când nu uitau și
să mă scuipe.
Dar, când ai
venit tu
și mi-ai lins
cicatricele și rănile (comune)
de pe corp și din
suflet,
m-am simțit iar
curat
ca un bebeluș.
O cârpă zdrențuită
Ți-am șters,
Doamne,
cu o cârpă
zdrențuită
chipul nădușit și
însângerat
cu cununa de
spini,
pe drumul crucii,
pe Golgota.
Chipul Tău nu s-a
imprimat pe ea,
dar nu am
îndrăznit
s-o spăl sau s-o
arunc.
O vreme am
ținut-o ascunsă,
eram speriată și
copleșită de toate cele întâmplate.
Apoi, când am
arătat-o altora,
au sângerat și ei
pe sub coroana de
spini
și din palmele
străpunse de cuie,
așa că i-am șters
și pe ei
și am mers mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu